Potrivit datelor furnizate de DSP Argeş, au apărut noi cazuri de scarlatină în judeţ. În cazul unui copil de 3 ani din Piteşti a fost deja confirmat diagnosticul iar alţi doi copii cu vârste de 5 şi respectiv 6 ani sunt suspecţi . Există vaccin împotriva acestei boli care poate da complicaţii severe.
Streptococul scarlatinei se transmite pe cale aeriană, de aceea, dezinfecţia şi aerisirea claselor în şcoli sunt foarte importante, ca şi măsurile de igienă personală. Scarlatina este o boală infecto-contagioasă, cauzată de un streptococ şi care debutează cu o durere în gît, roşeaţă în gît şi, pe măsură ce toxinele se multiplică, provoacă efecte pe vasele mici de sînge. Apar simptome precum febra, astenia, tulburări digestive şi erupţia pe piele, sub forma unor bubiţe roşiatice, care se descuamează cînd se usucă. Boala poate să fie făcută şi la maturitate, iar în cazul în care nu este tratată corespunzător, pot să apară probleme cardiace prin afectarea muşchiului inimii şi, în mod excepţional, afectări secundare ale rinichilor şi articulare. Boala poate să recidiveze la maturitate şi în cazul celor care au făcut-o în copilărie, pot fi forme mai uşoare sau pot să apară reacţii imune care să dea manifestări articulare şi cardiace. Tratamentul se face la spital şi constă în administrare de antibiotic din rîndul penicilinelor.
Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]
Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]
Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]