Noul Cinematograf „București”, un an de la înființare! Pe 20 mai: „Mircea” și „S-a născut o stea”

La 20 mai 2018, se inaugura noul Cinematograf „București”, ca un compartiment distinct în cadrul Filarmonicii Pitești și în subordinea Primăriei și a Consiliului Local al Municipiului Pitești. De atunci și până în prezent, în weekend-uri, au fost prezentate un număr de 108 filme și am organizat 10 sesiuni Q&A cu actori, regizori, producători și scenariști români.

            Întrucât sâmbătă și duminică se organizează un festival coral internațional și un concert extraordinar în aer liber, aniversarea primului an de existență a cinemtaografului de artă va avea loc chiar luni, 20 mai.

            De la ora 12.00, proiectăm filmul „Mircea”, dedicat domnitorului Mircea cel Bătrân, cel care a semnat „certificatul de naștere” al Piteștiului, la 20 mai 1388. Regia îi aparține lui Sergiu Nicolaescu, în rolurile principale fiind: Sergiu Nicolaescu, Șerban Ionescu, Adrian Pintea, Vlad Nemeș, Silviu Stănculescu, Ion Besoiu, George Alexandru, Ioana Pavelescu, Manuela Hărăbor și Colea Răutu.

            Acțiunea filmului se petrece în 1393. Imperiul Otoman încearcă să cucerească toată lumea cunoscută acelor timpuri. În drumul lor nu a mai rămas decât micul principat al Valahiei, condus de marele domnitor Mircea cel Bătrân. Ani de zile acesta a luptat atât împotriva turcilor, cât și a altor năvălitori, menținând independența țării sale. Ajuns în amurgul vieții, Mircea nu are de lăsat urmașilor decât o singură moștenire : Libertatea! Și pentru asigurarea acesteia, el trebuie să treacă de înfruntarea finală cu turcii…

            Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 75% pentru elevi și de 50% pentru student și pensionari.

            De la ora 18.00, proiectăm filmul „S-a născut o stea” („A Star is Born”), în regia lui Bradley Cooper. „S-a născut o stea” aduce împreună pe marile ecrane doi dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului: pe actorul Bradley Cooper, nominalizat la Oscar, şi superstarul Lady Gaga, aflată la primul ei rol principal major. Totodată, producţia reprezintă debutul lui Cooper în postura de regizor.

Tragica poveste de dragoste este centrată în jurul muzicianului Jackson Maine (Bradley) care o întâlneşte pe tânăra aspirantă Ally (Lady Gaga) şi se îndrăgosteşte pe loc de ea. Deşi nu mai spera să devină cântăreaţă vreodată, Ally cucereşte publicul imediat, după ce Jack o convinge să urce pe scenă, la unul dintre concertele lui. Pe măsură ce cariera lui Ally ia amploare, povestea lor de dragoste se deteriorează, iar Jack se simte tot mai singur în interminabila lui luptă cu demonii interiori.

            Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 75% pentru elevi și de 50% pentru student și pensionari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...