Astăzi a fost prima zi de şcoală pentru toţi elevii din judeţ şi din ţară. La Bălileşti, în prima zi de şcoală, primarul comunei Victor Cătălin Turturică a făcut eforturi pentru ca lucrările la grădiniţa cu program prelungit să fie finalizate, astfel încât începutul de an şcolar să fie unul perfect pus la punct.
Primarul Victor Cătălin Turturică i-a asigurat pe părinţi şi pe elevi că se bucură de siguranţă în şcoli graţie Poliţiei Române şi de tot sprijinul primăriei şi al lui personal pentru ca singura lor grijă să fie învăţătura. Chiar dacă directorul şcolii din Bălieleşti este numit de liberali, primarul comunei, altfel un social democrat pe care oamenii din comună l-au reales, mulţumiţi fiind de activitatea de primar, Turturică a ţinut să aprecieze şi activitatea directorului liberal şi mai ales a profesorilor care au depus o muncă titanică pentru ca toate acreditările şi avizele să fie primite la timp.
Cea mai mare surpriză a fost însă Grădiniţa cu Program Prelungit Bălileşti pe care primarul a ţinut cu dinţii să o facă aşa cum numai în documentare educaţionale se poate vedea. Clădirea este nouă şi echipată la cele mai înalte standarde.
Primarul Victor Cătălin Turturică a făcut chiar mai mult decât părea posibil şi a finalizat lucrările la noua grădiniţă cu program prelungit din comună, un spaţiu de educaţie generos, curat, civilizat care le oferă părinţilor din Bălileşti siguranţa că pot să îşi lase copiii în siguranţă într-un mediu educational performant cât timp sunt plecaţi la muncă.
Cu paturi şi saltele noi, cu sală de mese în care copiii vor avea asigurate micul dejun şi masa de prânz , care va fi verificată de asistente medicale, cu spaţiu destinat asigurării serviciilor medicale primare, copiii vor avea toate condiţiile pentru activitatea din grădiniţă. Există şi oficii pentru ca personalul să nu intre la copii cu hainele de stradă. Mâncarea pentru copii va fi diversificată şi completă, fiind asigurată de o firmă de catering care va livra zilnic mâncare proaspătă. Potrivit primarului Victor Cătălin Turturică a spus că în noua grădiniţă cu program prelungit vor funcţiona două grupe a câte 20 de copii, asigurându-se astfel un proces educațional şi recreational sigur şi civilizat.
Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]