Noroc cu bulgarii! Parlamentul European, rezoluție pentru aderarea României la spațiul Schengen

Europarlamentarii bulgari demonstrează că sunt mai activi decât ai noștri, pe un subiect de maximă importanță. Pentru apărarea intereselor țării lor, ne fac și nouă, românilor, un bine colateral. Astfel, plenul Parlamentului European a adoptat azi o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Rezoluţia a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri.

Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D), în care el aduce critici Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen. În dezbaterea care a avut luni în plenul PE de la Strasbourg asupra raportului, Stanişev a spus că Consiliul UE a încălcat regulile europene în ultimii şapte ani prin faptul că nu a luat o decizie în legătură cu această chestiune. El a acuzat de asemenea absenţa vreunui reprezentant al Consiliului UE la discuţia de luni, „în contextul în care aceasta este instituţia căreia îi este adresat raportul, în ciuda promisiunii guvernului austriac (care deţine preşedinţia Consiliului UE – n.r.) că această chestiune ar trebuie să fie pe agendă în acest semestru”. El a mai afirmat că sunt „nedrepte” încercările de a cupla extinderea Schengen prin aderarea României şi Bulgariei de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene pentru monitorizarea progreselor celor două ţări în lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...