Normele concediului paternal au fost modificate oficial

Normele concediului paternal au fost modificate oficial
Completările aduse acum câteva luni Legii concediului paternal au fost oficial transpuse și la nivel de norme de aplicare printr-o hotărâre care a intrat în vigoare pe 4 ianuarie. Astfel, și în norme regăsim acum detalii despre majorarea numărului de zile de concediu paternal acordat, au fost eliminate prevederile care fac trimitere la calitatea de salariat a beneficiarului ș.a.m.d..
Astfel, pe baza absolvirii unui singur curs de puericultură, durata concediului paternal se majorează cu cinci zile lucrătoare pentru fiecare copil nou-născut. Documentul stabilește că tații care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la concediu paternal indiferent dacă părinții copilului sunt căsătoriți sau nu, ori dacă copilul este adoptat. Pentru acordarea dreptului, tatăl trebuie să se adreseze angajatorului, în scris, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului sau copiilor, în cazul sarcinilor multiple.
S-a eliminat prevederea legată de acordarea acestui drept doar salariaților, asigurați în sistemul asigurărilor sociale, cu noile prevederi din lege, respectiv lucrător care are un raport de muncă sau de serviciu, indiferent de modul de organizare și de finanțare a angajatorului, precum și polițiștii, cadrele militare, soldații, gradații profesioniști și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, în activitate.
Noul act normativ a introdus și schimbări legate de susținerea cursurilor de puericultură care se vor putea ține, pe lângă în cabinetul medicului de familie al tatălui, și în anumite spitale sau maternități sau în clinici medicale sau alte unități de profil care organizează astfel de cursuri. Spre deosebire de prevederile anterioare, din care reieșea că doar medicul de familie poate elibera atestatul de absolvire a cursului de puericultură, și personalul specializat din cadrul spitalelor, maternităților, clinicilor medicale sau altor unități de profil poate elibera acest document.
În cazul în care mama copilului nou-născut decedează în timpul nașterii sau pe perioada concediului de lăuzie, tatăl va beneficia, după caz, de o indemnizație egală cu 85% din media veniturilor brute din ultimelor șase luni de activitate ale sale, dacă îndeplinește condițiile pentru acordarea concediilor medicale, sau ultimele șase luni de activitate ale mamei copilului, dacă tatăl nu îndeplinește stagiul de cotizare pentru acordarea concediilor medicale.
Această indemnizație va fi plătită de angajatorul tatălui din fondul de salarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O săptămână plină de cultură la Pitești: expoziții, recitaluri, spectacole și lansări de carte

O săptămână plină de cultură la Pitești: expoziții, recitaluri, spectacole și lansări de carte Centrul Cultural Pitești pregătește, în perioada 21–25 septembrie, o nouă serie de evenimente dedicate culturii, artei, educației și dezvoltării personale. Programul cuprinde prelegeri, expoziții de pictură, recitaluri de muzică și poezie, spectacole, dialoguri culturale și lansări de carte, organizate la Casa […]

Citește mai mult...

Două autotrenuri implicate într-un accident pe DEx12. Pompierii au intervenit

Două autotrenuri implicate într-un accident pe DEx12. Pompierii au intervenit Un accident rutier s-a produs pe DEx12, după ce două autotrenuri au fost implicate într-o coliziune. Ca urmare a accidentului, circulația a fost oprită pe unul dintre sensurile de mers. Pentru gestionarea situației au intervenit pompierii, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. […]

Citește mai mult...

Călin Georgescu, întâlniri organizate și în județul Argeș, în cadrul cărora ar fi fost pusă la cale înșelarea unui om de afaceri

Călin Georgescu a fost ridicat, luni dimineață, de procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Potrivit surselor citate de Realitatea Plus, fostul candidat la alegerile prezidențiale este vizat, alături de omul de afaceri Ionel Ruse și de un cetățean italian, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și […]

Citește mai mult...