La începutul acestei săptămâni, au loc noi lucrări de reparații ale străzilor din Pitești. Frezare și asfaltare pe Calea Craiovei spre Pătrașcu Vodă! „Până joi lucrările vor fi finalizate!”, anunţă Primăria Piteşti.
Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]
Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]
Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]