Noi focare de pestă porcină în Argeș!

Prefectura Argeș anunță apariția a două noi focare de pestă porcină, în comunele Suseni și Sălătrucu. Este afectată o exploatație din satul Burdești al comunei Suseni, cu 64 de porci și un compex de vânătoare din Sălătrucu, cu 367 de porci mistreți, de peste 300 ha. Toți porcii vor fi uciși și neutralizați prin îngropare.

În prezent, în Argeș sunt active 12 focare de pestă porcină.

Centrul Local pentru Combaterea Bolilor a aprobat planul de măsuri în cazul celor două focare, delimitând zonele de protecţie şi de supraveghere la Suseni, respectiv, zona infectată şi cea tampon, în cazul focarului la mistreţi.

În Suseni, zona de protecţie cuprinde localităţile: Burdeşti, Ştefăneşti, Chiriţeşti, Galeşeşti, Pădureni, Strâmbeni, Tutuleşti, Suseni, Cerşani şi Ceauşeşti. Localităţile din zona de supraveghere sunt: Recea, Catane, Coşeri, Căteasca, Cireşu, Siliştea, Gruiu, Odăeni, Şerbăneşti, Rociu, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos, Lăceni, Broşteni, Pârvu Roşu, Podul Broşteni, Smei, Bradu.

În Sălătrucu, zona infectată (raza 8 km) cuprinde satele: Sălătrucu, Păuleni, Văleni, Paltenu, Cărpeniş, Morăşti, Sendruleşti, Şuici, Rudeni, Cepari Pământeni, Valea Calului, Cicăneşti, Bărăşti, Mioarele, Urecheşti, Căpăţâneni Pământeni, Arefu – jud. Argeş şi Rădecineşti, Scaueni, Robaia – jud. Vâlcea. Zona tampon (încă 5 km rază) este formată din: Turbure, Berindeşti, Căpăţâneni Ungureni, Poienari, Oeştii Pământeni, Oeştii Ungureni, Dumireşti, Valea Danului, Verneşti, Băniceşti, Bolculeşti, Ceparii Pământeni, Dobrotu, Albeştii Pământeni, Albeştii Ungureni, Ceparii Ungureni, Urluieşti, Valea Măgurei, Bârseştii de Sus, Bârseştii de Jos – jud. Argeş şi Poiana, Dangest, Păteşti, Seaca, Brădişor, Stoeneşti, Barislaveşti, Sălătrucel, Babueşti, Caligi, Snamana, Surpati, Valea Babei – jud. Vâlcea. În zona afectată sunt cuprinse şi fondurile de vânătoare: F.V. 1 Negoiu, F.V. 2 Şuici, F.V. 3 Poienari, F.V. 5 Aref, F.V. 6 Valea Danului.

Efective de jandarmi şi echipaje de poliţie vor verifica transportul animalelor, al cărnii şi al produselor din carne în localităţile aflate în apropierea focarelor. De asemenea, se vor monta dezinfectoare rutiere.

Instituţia Prefectului şi reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor fac un apel către argeşenii din zonele afectate să îşi ţină animalele închise în gospodărie, fără acces la păşunat şi la bălţi, iar orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar.

La nivelul judeţului Argeş, mai sunt active 12 focare de PPA la porc domestic: trei în Băiculeşti, două în Bârla, unul în Mihăeşti, două în Izvoru, unul în Ciofrângeni, două în Slobozia, la cele două exploataţii comerciale şi, ultimul apărut, în comuna Suseni. În această săptămână, au fost închise cele 4 focare din satul Humele, comuna Ungheni.

La porci mistreţi, sunt active 4 focare: în fondurile de vânătoare 25 Grădiştea, comuna Mihăeşti, 24 Mâzgana, comuna Vultureşti, 18 Râul Târgului, comuna Lereşti şi cel din complexul de vânătoare din comuna Sălătrucu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...