Moș Nicolae vine azi la Consiliul Județean!

În această seară, începând cu ora 17.00 la Consiliul Județean  Argeș vine Moș Nicolae. Este o manifestare organizată de Consiliul Județean Argeș, pentru toți copiii, mari și mici, din județul Argeș, dar în special pentru copiii aflați în îngrijirea DGASPC Argeș. Pe scena amplasată la Consiliul Județean Argeș, actori ai secției de teatru pentru copii și  tineret ”Așchiuță” vor prezenta o scenetă având ca temă legenda lui Moș Nicolae, tineri și copii talentați din Argeș vor cânta colinde și vor prezenta obiceiurile tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă, iar cunoscutul și îndrăgitul interpret Mihai Constantinescu va susține un recital extraordinar.Nu vor lipsi nici cadourile! Spiridușii lui Moș Nicolae vor împărți bomboane, mere, covrigi și nuci copiilor cuminți dar și nuielușe celor neastâmpărați.În acest an, cutia poștală a lui Moș Crăciun este la Consiliul Județean. În cutia ce va fi amplasată chiar aici, la Consiliul Județean Argeș, copiii sunt așteptați luni, 5 decembrie, să-și pună scrisoarea către Moș Crăciun. În această an, toate scrisorile vor fi ajunge cu siguranță la Moșul, iar de acest lucru se va ocupa în mod special chiar Moș Nicolae. Deci, dragi copii, vă așteptăm la Consiliul Județean Argeș, unde Moș Nicolae vă așteaptă cu multe alte surprize!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]

Citește mai mult...

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]

Citește mai mult...