Monument la Râca în cinstea eroilor din Primul Război Mondial

Într-o lume tot mai în derivă în care eroii sunt uitaţi prin cărţile de istorie, la Râca s-au găsit şi  timp şi bani şi înţelepciunea ca în Anul Centenarului , eroilor din Primul Război Mondial li se ridice un monument, ca simbol al recunoştinţei generaţiei contemporane pentru sacrificial supreme pe care l-au făcut pentru apărarea pământului strămoşesc.

Joi, 19 iulie 2018, la monumentul ridicat chiar în curtea Primăriei, comuna Râca și-a comemorat eroii căzuți în Primul Război Mondial. Soborul de preoți din comună au ținut o slujbă de pomenire pentru cei căzuți pe front Primarul comunei, George Burcea  şi  președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu  au aprins Flacăra Centenarului. Urmașii eroilor au primit din partea primarului comunei, George Burcea,  diplome centenare, în semn de recunoștință pentru sacrificiul înaintașilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...