Mioveni:Voluntarii vor planta sâmbătă peste 6000 de puieţi în cartierul Racoviţa

Asociația “Creștem România Împreună”, în parteneriat cu Primăria Mioveni, Ocolul Silvic “Codrii Verzi” şi APM Argeş, vor demara în data de 26 martie a.c., campania “Plantează în România, unde peste 6000 de puieţi, vor fi plantaţi pe un teren de aproximativ 1,25 hectare în zona Racoviţa( zona Islaz- Valea Ciorii).

 La această actiune vor participa peste 400 de voluntari, care vor face plantările în intervalul 10:00 – 15:00.

De asemenea, la Primăria oraşului Mioveni se va afla un cort special amenajat pentru cetățenii ce doresc să planteze un arbore într-un alt spațiu verde.Pe lângă puieții primiți gratuit, cetățenilor li se va înmâna și un pliant printat pe hârtie reciclată, menit să crească dorința fiecăruia de a fi mai aproape de natură.

Puieţii plantaţi sâmbătă vor fi îngrijiţi pe o perioadă de mai mulţi ani, până la atingerea maturităţii.

Reamintim că peste 150.000 de puieți vor fi plantați pe 26 martie în 11 județe în cadrul celei mai ample acțiuni de înverzire a României, unde mii de voluntari sunt așteptați să ia parte la lansarea oficială a proiectului „Plantează în România. 

Campania  este lansată în contextul în care țara noastră se situează sub medie ca procent de suprafață împădurită, având doar 27,3% din suprafață acoperită de păduri, față de 32,4% media europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...