MIOVENI:SPECTACOL CARITABIL PENTRU MICUȚUL DAVID ȘTEFAN

Primăria orașului, prin Centrul Cultural Mioveni, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeș, organizează pe data de 18 ianuarie, spectacolul „Alături de David Ștefan – Din puțin să facem mult!“, eveniment cu caracter caritabil, în urma căruia toate fondurile încasate prin vânzarea biletelor, din donațiile făcute în timpul spectacolul și în urma licitației cu obiecte care va fi organizată la finalul spectacolului, vor merge la familia micuțului David Ștefan Grigorie, din orașul Mioveni.
 În vârstă de doar 2 ani și 3 luni, David Ștefan a fost diagnosticat cu amiotrofie spinală, o bală foarte gravă, iar singura lui șansă la tratament vine de la clinică de profil din Italia, unde copilul este programat să ajungă la finalul acestei luni. În momentul de față nu se cunoaște suma totală necesară pentru tratamentul micuțului, însă doar o zi de spitalizare la clinica din Roma costa 250 euro/zi.
Până în prezent, prin eforturile familiei și prin campania demarată de Primăria Mioveni, în ultimele săptămâni s-au strâns fonduri, însă prea puțin față de cât ar fi necesar, ținând cont că acest tratament este încă unul experimental la nivel european.
Din acest motiv, mai mulți artiști cu suflet mare au răspuns inițiativei primăriei de a participa la acest spectacol caritabil, printre care Emilia Ghinescu, Diana Călinescu, Valentin Grigorescu, George Nedelea, Marius Bălan, Valentin Poenariu, Izabel Cristescu, Ansamblul „Plai de Dor” – coordonat de Cătălin Oancea și alții.
Pe 18 ianuarie, de la ora 18.00  la Centrul Cultural  va avea loc acest spectacol, iar prețul unui bilet este de doar 20 lei.
 De asemenea,  în timpul spectacolului primarul Ion Georgescu va organiza o licitație cu obiecte personale și alte bunuri de valoare.

 

Cine dorește și poate să ajute familia Grigorie, poate dona orice sumă în contul RO86RZBR0000060015086322, deschis pe numele Grigorie Cristinel Valentin, tatăl micuțului David Ștefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...