Mioveni: Începe Festivalul Național de Teatru Ludicus

ludicus

Azi se dă startul unei noi ediții a „Festivalului Național de Teatru Ludicus“, manifestare dedicată exclusiv tinerilor artiști amatori. Evenimentul devenit deja tradiţie şi ajuns anul acesta la ediţia a XVII-a este organizat de Centrul Cultural Mioveni, Consiliul Local și Primăria oraşului Mioveni, în perioada 15-17 octombrie. Dată fiind situația actuală, evenimentul se va desfășura fără participarea publicului, ci doar în format online, spectacolele putând fi urmărite în direct, pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Mioveni.

În competiţia din acest an, în urma preselecției au fost acceptate un număr de 6 trupe, împărțite în două categorii de vârstă. La categoria gimnaziu (10-14 ani) vor participa trupele Victory of Art (București) și Ad-hoc (Pitești), iar la categoria liceu (14 – 18 ani) vor concura trupele Acting-Up (București), Atelierul de Teatru (Botoșani), Phantasia (Craiova) și Victory of Art (București).

”Din culisele “Festivalului Naţional de Teatru Ludicus” am aflat câteva detalii despre piesele pe care tinerii actori le vor pune în scenă”, transmite conducerea Centrului Cultural Mioveni.

Trupa de teatru Victory of Art din București va prezenta la secțiunea gimnaziu spectacolul “Charlie și Fabrica de Ciocolata” de Roald Dahl, în regia Julietei Georoiu, asistenți de regie Ioana Dragomir și Crina Dumitrașcu. Cea de-a doua trupă participantă la categoria gimnaziu este trupa de teatru Ad-Hoc din Piteşti. Aceştia vor prezenta spectacolul “Lovit de fulger” de Chris Colfer, în regia lui Mihai Savu.

La categoria liceu sesiunea este deschisă de Trupa de teatru Acting-Up, care va prezenta spectacolul “Tumult” o adaptare de Diana Mănăilă după „How to survive in a Shakespeare play” de Don Zolidis, în regia lui George Lepădatu și a Dianei Mănăilă. Atelierul de teatru din Botoșani propune juriului o dezbatere în spectacolul “Antisocial” de Bogdan Georgescu, spectacol coordonat de Lenuș Moraru și Gelu Rîșca. Trupa Phantasia din Craiova propune un spectacol de improvizație şi mișcare scenică, în regia Danielei Cazacu Grujdin. Victory of Art din Bucureşti vor aduce pe scena din Mioveni spectacolul “Împăratul Muștelor” de William Golding, în regia lui Petru Georoiu.

La ediția din acest an, juriul va acorda nu mai puțin de 18 premii la diverse categorii precum cea mai bună regie, cea mai bună scenografie, cea mai bună coregrafie, cel mai bun afiş, cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar și, evident, până la marele premiu pentru cea mai bună trupă din concurs.

”Așadar, iubitorii de teatru, sunt invitați în acest weekend, să urmărească din fața ecranelor, în direct pe pagina https://www.facebook.com/centrulculturalmioveniro o serie de spectacole originale și interesante, care vă vor binedispune sau chiar vă vor încânta!”, mai precizează reprezentanții Centrului Cultural Mioveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...