Ministrul Răzvan Cuc, promisiuni ferme: Bulevardul Dacia din Mioveni va fi asfaltat

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dat azi asigurări că, cel mai târziu, din toamna acestui an, Bulevardul Dacia din Mioveni va fi asfaltat. Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, alături de întreaga echipă de conducere din cadrul ministerului și a CNAIR s-a aflat astăzi în județul Argeș, unde au vizitat și evaluat stadiul mai multor lucrări de infrastructură rutieră precum sensul giratoriu de pe DN 73 la intersecția spre Colibași, unde s-a întânit cu primarul Mioveniului, Ion Georgescu și cu directorul general al grupului Renault Romania și al Uzinei Dacia, Christophe Dridi.

CNAIR a aprobat proiectul de asfaltare al Drumului Național 73D, pe întraga porțiune a Bulevardului Dacia, care cuprinde aproximativ 9 km. Pentru realizarea acestor lucrări de asfaltare, foarte necesare pentru artera principală care străbate orașul Mioveni, administrația locală a întreprins o serie de solicitări și memorii către Ministerul Transporturilor și administratorul legal al acestui drum.

Lucrările de asfaltare vor fi programate în două etape, prima în 2019, iar cea de-a doua în 2020. O etapă va cuprinde porțiunea cuprinsă de la intrarea în cartierul Mioveni (zona Robea) până la Podul Getica din Racovița, iar etapa a doua va cuprinde porțiunea cuprinsă de la Robea până la KM 0 al intersecției dintre DN 73 cu DN 73D.

Conform ministrului Transporturilor, lucrările de asfaltare la Bulevardul Dacia vor începe după finalizarea proiectului de reconfigurare a sensului giratoriu din intersecția DN 73 (Pitești-Câmpulung) cu DN 73D (Bulevardul Dacia – Mioveni).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...