
Amendamentele privind majorările salariale, aprobate în Parlament, vor duce la o creştere a masei salariale totale cu 4,85 miliarde lei, iar bugetul nu îşi permite să o suporte, a declarat duminică ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. „Toate aceste creşteri sunt 4,85 miliarde lei în sumă brută, creştere de masa salarială totală, care se adaugă la cele 2,6 miliarde lei (majorări salariale aprobate în acest an în Sănătate şi Educaţie n.r). Bugetul nu îşi permite să suporte, pentru că suntem deja cu prognoza pe 2017 la marginea acelui 3% deficit bugetar”, a explicat Pîslaru.
Acesta a reamintit că în OUG 20/2016 erau prevăzute creşteri pentru personalul din sectorul de sănătate, de circa 15%, echivalentul a 1,1 miliarde lei, la care s-a adăugat circa jumătate de miliard de lei prin deblocarea, în august, a gărzilor şi creşterea cuantumului acestora, ceea ce dus la un impact de 1,6 miliarde lei.
La Educaţie, a fost alocată o creştere de circa 10%, în două tranşe, 5% anul acesta şi 5% în 2017.
„Peste aceste creşteri de 15% şi 10% şi nefiind cerute neapărat în revendicările sindicale ale nimănui, a venit încă o creştere de 15% la Sănătate, plus deblocarea sporurilor, numai pentru Sănătate. Pachetul acesta nou pe Sănătate adaugă încă 2,8 miliarde lei, sumă brută, la masa salarială totală. Pentru Învăţământ, unde nici măcar nu existau prea multe lucruri în amendamentele din Parlament, se spune că se dă o creştere medie de 15% peste grilă”, a menţionat ministrul Muncii.
El a reamintit că în Codul Fiscal erau prevăzute scăderi de fiscalitate -încă un procent din TVA, eliminarea taxei stâlp -, care iau resurse din buget, pe partea de venituri.
Potrivit acestuia, dacă amendamentele vor fi trecute, viitorul Guvern va fi pus „într-o situaţie aproape imposibilă, în care va avea de optat fie să respecte 3% ţinta de deficit, şi asta înseamnă să diminueze cheltuielile de investiţii sau să fie pus în situaţia să îşi crească veniturile printr-o fiscalitate în creştere, ori să treacă de cei 3% deficit sau, ultimul scenariu, să spună: vai uite ce ne-au lăsat tehnocraţii şi nu putem plăti”.
Întrebat dacă ar exista bani în situaţia în care aceste majorări ar fi aprobate, ministrul Muncii a precizat că România este, în prezent, într-un stadiu în care se poate împrumuta de sume mult mai mari, însă problema este că, dacă aceste sume vor fi cheltuite, va fi depăşită ţinta de deficit stabilită prin angajamente la nivel european, iar investitorii străini „vor fi debusolaţi”.



