Ministrul Mediului despre situația de la Ștefănești: “Nu accept scuze, aștept acțiune!”

Deputatul Andrei Gerea și ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu au reacționat dur în scandalul deșeurilor menajere din Ștefănești. După informațiile noastre, aceștia au purtat chiar azi discuții telefonice cu inițiatorii memoriului semnat de 1000 de locuitori ai orașului.

Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea le atrage atenția autorităților din Argeș și operatorilor depozitului de deșeuri din Ștefănești să ia toate măsurile pentru conformarea în concordanță cu impunerile corpului de control trimis de ministrul Mediului și a transmis că va urmări îndeaproape evoluția scandalului, afirmând că este o problemă de ordin social și de mediu în primul rând și abia apoi una de ordin economic.

„Nu cred că este acceptabil ca Argeșul să se transforme într-o groapă de gunoi. Nu poate fi tolerat ca autoritățile locale și județene din Argeș să accepte ca niște băieți deștepți, indiferent de forța lor economică și de influența pe care o au, să transforme Argeșul într-un imens depozit de deșeuri. M-am abținut de la comentarii până acum, deși am urmărit atent ceea ce s-a întâmplat la Ștefănești. Am considerat că autoritățile trebuie lăsate să își facă treaba și să reglementeze cazul de acolo. 
Poate că situația de la Ștefănești nu are potențialul pericol pe care l-a avut depozitul de la Câmpulung, însă nu putem neglija aceste aspecte. Așadar, atrag atenția tuturor celor implicați, și mai ales autorităților locale și județene să nu se joace cu focul, să se implice la modul serios, în conformitate cu prevederile legii, pentru a rezolva criza de la Ștefănești și ulterior să se aplece cu maximă atenție și asupra celorlalte depozite care se află în județ, cele mai multe în jurul orașelor.
Este inadmisibil să punem în pericol sănătatea oamenilor, pentru că dincolo de problema de estetică sau economică, cea mai stringentă este cea de mediu care are un impact direct asupra sănătății cetățenilor. Voi continua să monitorizez extrem de atent evoluția situației de la Ștefănești, sunt în permanentă  legătură directă cu ministrul Grațiela Gavrilescu căreia îi mulțumesc pentru receptivitate și atrag încă o dată atenția că nu vom accepta sub nicio formă altă cale decât cea de reglementare conform legii a activității depozitelor de deșeuri din Argeș și în mod special a celui de la Ștefănești”, a declarat Andrei Gerea.

 

La rândul său, ministrul Grațiela Gavrilescu a anunțat că nu va accepta ca situația depozitului de la Ștefănești să treneze și a cerut șefilor instituțiilor care îi sunt în subordine să acționeze în mod direct. 
„Așa cum am promis chiar în ziua în care am participat la Simfonia Lalelelor de la Pitești, am semnat imediat ordinul prin care am trimis Corpul de Control al ministerului la Ștefănești. După strângerea documentelor, a urmat și vizita în teren. Au fost dispuse măsuri clare, precise, fără echivoc.  Inclusiv astăzi, inspectorii Corpului de Control de la minister și reprezentanții Gărzii de Mediu Argeș au fost pe teren la Ștefănești și, imediat ce voi primi raportul, voi face publice concluziile. Le transmit cetățenilor din Ștefănești că voi fi intransigentă cu directorii și angajații instituțiilor din subordinea ministerului pe care îl conduc în privința acestui caz. Tot așa cum le transmit că nu mai tolerăm practica prin care comunități întregi au de suferit de pe urma acelor operatori care nu respectă întocmai legea în privința depozitelor de deșeuri. Cine nu va acționa conform legii, va răspunde cu funcția! Nu este o amenințare, este o măsură pe care am mai pus-o în practică și în alte cazuri. Nu accept scuze, aștept acțiune!”, a precizat ministrul Mediului și vicepremierul Grațiela Gavrilescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea: În 26 octombrie 2026 sunt 19 ani fără Nicolae Dobrin

Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României, a murit pe 26 octombrie 2007, la 60 de ani. ”În 26 octombrie 2026 sunt 19 ani fără Nicolae Dobrin. Sunt oameni care nu pleacă niciodată cu adevărat. Pentru Pitești, Nicolae Dobrin este unul dintre ei. Prințul din Trivale a însemnat talent pur, eleganță, […]

Citește mai mult...

Alina Gorghiu, criticată dur după întâlnirea cu liberalii din Mioveni.Comentarii acide pe pagina PNL Argeș

Întâlnirea Alinei Gorghiu cu o parte dintre reprezentanții PNL Mioveni a stârnit numeroase reacții critice pe pagina oficială de Facebook a organizației județene. În locul mesajelor de susținere, mai mulți dintre cei care au comentat postarea și-au exprimat nemulțumirea față de conducerea liberală din Argeș, cerând inclusiv organizarea de alegeri interne și îndepărtarea Alinei Gorghiu. […]

Citește mai mult...

Peste 7.000 de cetățeni străini în Argeș. Nepalul, în fruntea țărilor de proveniență

Peste 7.000 de cetățeni străini s-au aflat în evidențele Serviciului pentru Imigrări al Județului Argeș în primele nouă luni ale anului 2026. Potrivit datelor oficiale, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, autoritățile au gestionat dreptul de ședere și rezidență pentru 7.022 de persoane, majoritatea provenind din afara Uniunii Europene. Dintre acestea, 5.967 sunt cetățeni […]

Citește mai mult...