Ministrul “altă întrebare” propune ca Inspecția Judicară să devină instituție autonomă

Scoaterea Inspecției Judiciare din subordinea ministrului Justiției și înființarea unui organism independent este una dintre modificările la cele trei legi ale Justiției din pachetul de legi care a ajuns marți la Camera Deputaților. Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, președinte al Comisiei speciale de punere în acord a legislației cu deciziile CCR, spune că Inspecția Judicară ar trebui să devină o instituție autonomă. Devenit celebru pentru conferința de presă susținută în iarnă, când a repetat obsesiv cuvintele „altă întrebare”, Iordache spune că Inspecția Judicară ar trebui să dea socoteală doar unui Consiliu format din specialiști în domeniu. „O modificare este cea care vizează înființarea unui organism care să aibă ca obiect de activitate Inspecția Judiciară. Noi ne dorim ca Inspecția Judiciară să fie o instituție autonomă a cărei activitate și a cărui mod de perfecționare a activității să fie dat unui Consiliu național de integritate al judecătorilor și procurorilor prin acest consiliu. Acest consiliu să fie cel care gestionează fie numirea conducătorului Inspecției Judiciare, fie întregul raport de activitate, propunerile concrete de îmbunătățire a activității inspecției judiciare. Inspecția Judiciară — ca instituție autonomă, nu în subordinea ministrului Justiției, care este un om politic. Noi am propus și vedem în urma dezbaterilor care este forma. Vom avea în cadrul dezbaterilor și niște propuneri concrete din cine să facă parte, dar noi ne dorim ca factorul politic să fie exclus din acest consiliu, considerăm că din acest consiliu trebuie sa facă parte membrii din CSM, din Înalta Curte, Parchet General, reprezentanții societății civile, reprezentanții asociațiilor profesionale ale magistraților”, a declarat fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, la Palatul Parlamentului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

A fost predat amplasamentul pentru modernizarea a încă două străzi din Pitești

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, anunță că a fost predat amplasamentele de lucru pentru modernizarea a încă două străzi din Pitești: Intrarea Lămâiței și strada Măceșului! Investițiile, în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei, vizează modernizarea a 457 de metri de stradă, realizarea rețelelor de canalizare pluvială, amenajarea trotuarelor și a acceselor către […]

Citește mai mult...
Catuse

Femeie reținută de polițiștii Secției Rurale Bascov, după ce a agresat doi elevi, în incinta unei unități de învățământ

Femeie reținută de polițiștii Secției Rurale Bascov, după ce a agresat doi elevi, în incinta unei unități de învățământ La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte […]

Citește mai mult...

Județul Argeș și Municipalitatea Jelgava, unul dintre cele mai longevive parteneriate internaționale al județului!

Județul Argeș și Municipalitatea Jelgava, unul dintre cele mai longevive parteneriate internaționale al județului! Parteneriatul dintre Județul Argeș și Municipalitatea Jelgava din Letonia se apropie de un moment aniversar important. În anul 2027, cele două comunități vor celebra 20 de ani de colaborare. Relația de prietenie și cooperare a fost reconfirmată cu prilejul unei vizite […]

Citește mai mult...