Ministerul Transporturilor a transmis la Comisia Europeană proiectul „Drum expres Craiova Piteşti”

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a finalizat procesul de evaluare, contractare şi de transmitere la Comisia Europeană a proiectului major „Drum expres Craiova Piteşti”, informează Ministerul Transporturilor. Prin implementarea acestui proiect se va realiza legătura între cele două ramuri ale coridorului TEN-T Core Rin-Dunăre din România, asigurându-se astfel creşterea siguranţei utilizatorilor şi îmbunătăţirea competitivităţii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieţei interne cu scopul de a crea condiţiile pentru creşterea volumului investiţiilor, promovarea transportului durabil şi a coeziunii în reţeaua de drumuri europene, menţionează Ministerul. Obiectivul specific al contractului de finanţare este reprezentat de construcţia unui drum expres în lungime de 121,185 km de 2 x 2 benzi, 10 noduri rutiere, 75 poduri şi pasaje şi 26 intersecţii denivelate fără acces, precum şi 3 baze întreţinere şi deszăpezire, 4 spaţii de servicii şi 4 parcări de scurtă durată. Valoarea totală a proiectului este de 4,934 miliarde lei, din care valoarea totală eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este 4,162 miliarde de lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 3,537 miliarde de lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 624,303 milioane de lei va fi finanţată din bugetul beneficiarului). Perioada de implementare a Proiectului este de 61 luni, respectiv între 1 decembrie 2018 şi 31 decembrie 2023.

 

Daniela Dobre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...