Se numeşte Alexandra Păunoiu şi se poate spune că s-a născut cu cântul popular în sânge căci micuţa Alexandra pare să fi cântat încă de la naştere . E un copil atât de talentat încât, indiferent de festivalul la care participă, impresionează întreg auditoriul .
Pe 13 și 14 mai 2017, la Târgoviște, s-a desfășurat a doua ediție a festivalului ” Întâlnirea Mini –Vedetelor” , organizat de Teatrul „Junior” din Târgovişte şi „Clubul Victorioşilor”. A fost un festival internaţional la care au participat concurenţi din 7 judeţe din România dar şi concurenţi din Serbia şi Republica Moldova .
Alexandra Elena Păunoiu din Mioveni a participat la acest festival, pentru secțiunea muzică populară, unde a avut o evoluție mai mult decât spectaculoasă. Ca urmare, juriul a recompensat-o un “atestat de mini-vedetă a muzicii populare”. Şi a avut de înfruntat un juriu destul de pretenţios căci din el au făcut parte personalităţi ale vieţii artistice din România, precum şi jurnalişti de la Radio România Muzical şi Radio România Internaţional.
Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]
Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]
Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]