Meteo.Cum va fi vremea în următoarele zile

Temperaturile vor scădea cu până la 8 grade, faţă de zilele precedente, în timp ce precipitaţiile vor apărea şi chiar se vor transforma în burniţă şi ninsoare, informează România TV.

 

 

 PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va fi în general închisă, cu cer noros, intervale de înseninare fiind ziua în nordul ţării, iar noaptea şi în regiunile estice. Va ploua local în regiunile sud-vestice, iar în rest izolat vor fi posibile ploi slabe sau burniţă. Vântul va fi moderat în sud şi sud-est şi va sufla în general slab în rest. Regimul termic va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime între 5 şi 12 grade şi minime între -2 şi 7 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

PROGNOZA METEO JOI. În regiunile intracarpatice valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară şi se vor situa peste mediile climatologice, în timp ce în restul teritoriului vremea se va menţine apropiată de normalul perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în general persistente în jumătatea de sud a ţării, unde pe arii restrânse va ploua slab sau va burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5…6 grade în nordul Moldovei şi 14…15 grade local în Maramureş şi Transilvania, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 8 grade, izolat mai scăzute în nord şi centru, unde dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

PROGNOZA METEO VINERI. Vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit în nord-vest şi parţial în centru şi apropiată de normalul datei în restul teritoriului. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării, mai persistente în jumătatea de sud, dar numai pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene, un eveniment dedicat performanței în educație și tinerilor care, prin rezultate excepționale la învățătură, reprezintă o mândrie pentru Argeș. Evenimentul, organizat de Asociația Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, prin Filarmonica Pitești, îi va aduce în prim-plan pe șapte dintre […]

Citește mai mult...

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana

Cercetări privind un conducător auto care a părăsit locul producerii unui eveniment rutier, din Băbana În cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs între un autoturism și un pieton, în comuna Băbana. Din verificările preliminare efectuate, a reieșit că un bărbat, de […]

Citește mai mult...

FOCUL LUI SUMEDRU 2026 – TRADIȚIA CARE ADUNĂ COMUNITATEA ÎN JURUL FOCULUI!

Una dintre cele mai îndrăgite tradiții românești revine și în acest an la Mioveni! În seara de 25 octombrie 2026, locuitorii orașului sunt invitați să participe la „Focul lui Sumedru”, un obicei străvechi, transmis din generație în generație, care simbolizează purificarea, alungarea spiritelor rele și trecerea de la anotimpul cald la cel rece.  „Focurile tradiționale […]

Citește mai mult...