Mendelssohn și Brahms în concertul Filarmonicii Pitești

filarmonica
Mendelssohn și Brahms în concertul Filarmonicii Pitești
Filarmonica Piteşti organizează joi, 23 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional al doilea concert simfonic al stagiunii. Alături de orchestra simfonică a instituţiei revine dirijorul Byoungdon Kang, solist fiind, în premieră, violonistul Francesco Ionașcu. Acesta va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor de F. Mendelssohn. În partea a doua, publicul va audia Simfonia nr. 1 de J. Brahms.
Byoungdon Kang s-a născut la Daejeon, dar a urmat la Seul cursurile Universității Naționale, fiind licențiat în Pedagogie Muzicală și Drept. La București, la Universitatea Națională de Muzică, sub îndrumarea profesorului universitar dr. Cristian Brâncuși a terminat cursurile de master Dirijat orchestră. A susținut numeroase concerte de operă și simfonice în Coreea de Sud (la Daejon, Seul, Sungnam, Ulsan), dar și în Italia, Polonia, România. A dirijat în stagiunea precedent orchestra de suflători a Filarmonicii Pitești.
Născut la Veneția, într-o familie de muzicieni, Francesco Ionașcu a început studiul muzicii la patru ani și al viorii la șase ani la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca. A absolvit Bachelor of Music (Honours) la Royal College of Music din Londra și cursurile de master la Academia de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca. În 2019 a obținut titlul de doctor în muzică și a devenit profesor la „Young master professor” în cadrul Festivalului SoNoRo, concertând alături de mari artiști: Daishin Kashimoto (concert-maestru la Berliner Philharmoniker), Bernhard Naoki Hedenborg (Wiener Philharmoniker), Alexander Sitkovetski, Diana Ketler, Răzvan Popovici. Lector universitar la Academia Națională de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca, a susținut, până la 29 de ani, sute de concerte ca solist cu prestigioase orchestre din România și străinătate: London Schubert Players, Bristol Metropolitan Orchestra, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” București, Orchestra Națională „Serghei Lunchevici” Chișinău, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Orchestra Filarmonicii „Oltenia” Craiova și orchestrele filarmonicilor din Sibiu, Brașov, Oradea, Satu-Mare, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Arad, Bacău.
Dintre dirijorii sub bagheta cărora a cântat amintim: Lawrence Foster (S.U.A.), Vladimir Ashkenazy (Rusia), Sir Roger Norrington (Marea Britanie), David Crescenzi (Italia), Franz Lamprecht (Germania), Francois Robert Girolami (Franța), Alexandru Lăscae (Olanda), Gemesi Gheza (Ungaria), Cristian Mandeal, Sabin Pautza, Cristian Sandu, Cristian Oroșanu, Mihail Agafița, Horia Andreescu, Petre Zbârcea, Ilarion Ionescu-Galați, Tiberiu Soare, Ovidiu Bălan, Romeo Râmbu, Matei Pop, Vlad Agachi, Florin Totan, Janko Zsolt.
Laureat a numeroase concursuri naționale și internaționale, a susținut concerte în străinătate: Anglia, Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, la St. James’s Piccadilly, Steinway Hall, St.Mary Abbots Church (Londra), Tonnhalle (Dusseldorf), Ambasada României din Paris și Londra, Theatre Municipal „Armand” (Salon de Provence), Teatro „Verdi” (Mantova), Ateneul Român și Sala Palatului (București).
La concert spectatorii vor purta mască de protecție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...