Medicii de familie nu vor să semneze contractul cadru

medicfamilie

Medicii de familie cer să se facă modificări legislative şi de finanţare care să permită funcţionarea normală a cabinetelor de medicină de familie, dar şi a altor segmente din sistemul medical. „Solicităm să se realizeze modificările legislative şi de finanţare care să permită funcţionarea normală a cabinetelor de medicină de familie, dar şi a altor segmente din sistemul medical. În acest moment există nemulţumiri justificate şi grave ale medicilor de familie referitoare la imputări inadmisibile pentru simplul fapt că şi-au făcut datoria faţă de pacienţi, dar și la modificările codului fiscal care crește periculos povara fiscală a cabinetelor, precum și pentru birocrația cerută de un sistem care clamează că este electronic, dar solicită menținerea suplimentară a hârtiilor”, se arată într-un comunicat remis de Societatea Națională de Medicina Familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consiliul Județean construiește locuințe de serviciu pentru cadre medicale

Pentru Consiliul Judetean Arges, sănătatea rămâne una dintre cele mai mari priorități, afirmă Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș. ”Știu cât de mult înseamnă pentru argeșeni să beneficieze de servicii medicale de calitate aici, acasă, în Argeș. Știu cât de important este și pentru tinerii medici aflați la început de drum să găsească sprijin, stabilitate […]

Citește mai mult...

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă Federația Română de Handbal informează spectatorii că biletele pentru meciurile IHF Women’s U18 World Championship 2026 pot fi achiziționate atât online, prin platforma Eventim, cât și de la casele de bilete ale […]

Citește mai mult...

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C!

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C! Primăria Orașului Mioveni informează că a început o nouă etapă de repartizare a locuințelor reabilitate din cadrul Căminului C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, în cadrul căreia sunt disponibile mai multe garsoniere, aflate în administrarea autorității publice locale și destinate închirierii. Cererile […]

Citește mai mult...