Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu a făcut mai multe vizite la școlile din comunele din zona Curtea de Argeș: Mălureni, Mușătești, Valea Iașului, Albești de Argeș și Valea Danului. Președintele Dan Manu a dorit să vadă modul în care au fost cheltuiți banii alocați prin hotărârea Consiliului Județean în luna august, ce au avut ca destinație directă școlile. Rectificarea bugetară operată în august de CJ a fost menită să ofere o mână de ajutor autorităților publice locale, în vederea începerii anului școlar în bune condiții.



