Lucrările la Sala Sporturilor din Mioveni au avansat considerabil

Sala Sporturilor din Mioveni, un obiectiv mult așteptat de locuitorii orașului, prinde contur de la o lună la alta.

 

 Respectând normele de lucru care au fost impuse pe perioada pandemiei, pe șantierul de construcție al noii Săli de Sport din Mioveni lucrările au continuat în ritm normal, în echipamente de protecție, împărțiți în echipe de câte trei persoane.

La interior s-au finalizat lucrările de zidărie și tencuieli, iar în prezent se lucrează la instalația electrică, în timp ce în unele zone se finisează pereții din gips-carton.

Tot în această perioadă s-a finalizat structura centralei termice, iar la pista de bowling s-a finalizat structura de beton și au fost montate șarpanta metalică și tabla cutată.

Construcția are trei corpuri: Corpul A, în care sunt zona competițională și tribunele, va putea găzdui 2.500 de persoane, foaierul de la nivelul parterului, foaierul de la nivelul etajului, garderobe, vestiare, sală de forță, spaţii de recuperare (saună, bazin cu apă rece şi caldă, zonă de relaxare), cabinet medical, sala antidoping și spaţii complementare (comerţ, spaţii de protocol, alimentaţie publică și spaţii tehnice); Corpul B este la nivelul parterului şi va avea o sală de bowling, iar la etaj – un club; Corpul C va adăposti centrala termică și spații tehnice.

Amenajările exterioare vizează parcări, alei carosabile, spații verzi și împrejmuiri.

Termenul de finalizare al lucrării va fi toamna anului 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]

Citește mai mult...

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]

Citește mai mult...