LUCRĂRI ÎN GRAFIC LA SALA SPORTURILOR DIN MIOVENI

O nouă realizare mult așteptată pentru orașul Mioveni prinde contur vizibil, de la o lună la alta. După finalizarea impresionantei structuri metalice, în prezent s-a ajuns la etapa de aplicare a protecției la foc. Vopselele termospumante reprezintă protecții pasiv – reactive care aplicate pe suprafata structurilor metalice, măresc rezistența la foc a acestora prin formarea unui strat de spumă izolatoare.

În paralel se montează tabla acoperișului, intenția constructorului fiind să asigure protecție pentru perioada rece, pentru ca, la interior, echipele de muncitori să lucreze la compartimentările din zidărie și tencuieli.

Sala va putea găzdui competiții naționale și internaționale de handbal, baschet, volei, tenis de câmp și competiții de gimnastică.

Construcțis are trei corpuri. Corpul A, în care sunt zona competițională și tribunele va putea găzdui 2.500 de persoane, foaierul de la nivelul parterului, foaierul de la nivelul etajului, garderobe, vestiare, sală de forță, spaţii de recuperare (saună, bazin cu apă rece şi caldă, zonă de relaxare), cabinet medical, sala antidoping și spaţii complementare (comerţ, spaţii de protocol, alimentaţie publică și spaţii tehnice). Corpul B este la nivelul parterului şi va avea o sală de bowling, iar la etaj – un club. Corpul C va adăposti centrala termică și spații tehnice. Amenajările exterioare vizează parcări, alei carosabile, spații verzi și împrejmuiri.

Termenul de finalizare al lucrării va fi toamna lui 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...