Lucrări de amenajare a pârâului Turcești, pentru combaterea eroziunii canalului de scurgere

canal amenajare2

Lucrări de amenajare a pârâului Turcești, pentru combaterea eroziunii canalului de scurgere
Canalul Valea cu Tei face parte din rețeaua pluvială aferentă cartierului Războieni, fiind amplasat pe Valea Geamăna Mică (Turcești), pe domeniul public al municipiului Pitești, în amonte de podul de pe D.N. 65, zona dintre intersecția străzii Dimitrie Butculescu cu strada Războieni și intersecția dintre strada Slt. Emil Simionescu și Bd. Calea Craiovei (D.N. 65).
Erodarea malurilor, pe tronsonul cuprins între cele două podețe aflate în zona intersecției străzii Dimitrie Butculescu cu strada Valea cu Tei, punea în pericol alte lucrări existente în zonă, canalul având capacitate de tranzitare a debitelor maxime.
Pentru combaterea eroziunii canalului de scurgere, au fost realizate lucrări de amenajare pe o lungime de 33 m, începând de la podețul de acces spre proprietăți (strada Dimitrie Butculescu / strada Valea cu Tei) până la podul de la intersecția străzilor Dimitrie Butculescu și Valea cu Tei. Valoarea investiției este de 123.567,82 lei fără TVA.
Principalele avantaje ale investiției sunt: asigurarea dirijării apelor meteorice, realizarea circulației auto și pietonale în condiții de siguranță, precum și adaptarea la necesitățile actuale ale populației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...