Liviu Dragnea a declarat că tronsoanele autostrăzii Pitești –Sibiu vor fi licitate în luna noiembrie

Liderul PSD, Liviu Dragnea a declarat, miercuri, în cadrul unei vizite făcute alături de Călin Popescu-Tăriceanu la uzinele Dacia de la Mioveni, că licitaţia pentru primul tronson al autostrăzii Piteşti-Sibiu este deja organizată, urmând ca restul de patru tronsoane să fie licitate în noiembrie.Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că, printre subiectele discutate la întâlnirea cu conducerea Dacia Renault, au figurat şi proiectele de infrastructură, îndeosebi cel al autostrăzii Piteşti-Sibiu.
”Ministrul Transporturilor ne-a informat pe mine şi pe prim-ministru că pe primul tronson, Piteşti-Curtea de Argeş, licitaţia a fost deja organizată, iar pe celelalte patru tronsoane urmează să se finalizeze documentaţia şi să se scoată la licitaţie, proiectare şi execuţie undeva prin noiembrie”, a spus Liviu Dragnea.
Tot pentru noiembrie se preconizează şi licitarea tronsoanelor pentru drumul expres Craiova-Piteşti. ”S-a discutat, de asemenea, despre un pod peste Argeş care este foarte necesar pentru fabrică şi pentru restul de centură ocolitoare a Piteştilor”, a mai spus Dragnea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...