Modificată, transformată și uitată de nenumărate ori, autostrada Pitești –Sibiu a revenit în discuțiile oficialilor de la Ministerul Transporturilor .
Noi promisiuni au fost făcute de ministrul Sorin Bușe cu privire la proiectul autostrăzii. Acesta a declarant că studiile de fezabilitate pentru loturile 1, 4 și 5 vor fi finalizate la data de 15 noiembrie . Acestea sunt însă loturile cele mai ușoare căci atunci când vine vorba despre loturile 2 și 3 , cele care au un grad mare de dificultate, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a declarat că în câteva zile se va finaliza traseul final urmând ca întreg studiu de fezabilitate să fie gata anul viitor, în luna aprilie. Cât despre licitație, aceasta va fi organizată în mai 2017 iar pentru finalizarea lucrărilor a fost avansat un nou termen- anul 2021 .
AutostradaPiteşti – Sibiueste una dintre cele mai aşteptate autostrăzi dinRomânia, mai ales de constructorul autoDacia , cel mai mare exportator la nivel naţional.
Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]