Liberalii nu pierd ocazia oferită de DNA şi cer demisia lui Miuţescu

Dacă tot le-a dat DNA motiv de a-şi arăta muşchii, grupul din PNL, care a mai cârâit şi pe vremuri la adresa lui Adrian Miuţescu, a şi ieşit la smardoială. „Apăsaţi” de efectul produs de urmărirea penală a lui Adrian Miuţescu asupra imaginii PNL Argeş, opozanţii acestuia îi cer demisia de onoare, chiar dacă Miuţescu a fost ales tot de ei ca preşedinte al PNL Argeş.

” În urma apariției în spațiul public a informațiilor transmise oficial de către Direcția Națională Anticorupție, conform cărora actualul președinte al PNL Argeș are calitatea de suspect într-un dosar penal care implică desfășurarea activității în instituții publice, cerem ca Adrian Miuțescu să își semneze demisia de onoare. 

Nu în ultimul rând, cerem demisia lui Adrian Miuțescu și pentru inutilitate și pentru prejudiciul de imagine și încredere adus PNL Argeș atâția ani. Adrian Miuțescu a pierdut ocazia să-și dea demisia de onoare pe care o ceream imediat după alegeri, când, din cauza acelorași decizii unilaterale și discreționare, a reușit contraperformanța să poziționeze PNL Argeș pe ultimele locuri la nivel național, în rândul filialelor liberale. 

Această demisie se impune cu atât mai mult cu cât Adrian Miuțescu nu-și mai reprezintă electoratul, retrăgându-se între timp din Grupul parlamentar al PNL, partid pe ale cărui liste a fost ales parlamentar.

Demisia de onoare a devenit, acum, o demisie imperioasă, pe care o cerem cu toată responsabilitatea. Acuzațiile DNA sunt grave. Opt infracțiuni de folosire a influenței și autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Iar cât timp domnul Adrian Miuțescu refuză să demisioneze din PNL, aceste acuzații reprezintă o pată aruncată nedrept asupra partidului.

Deși există prezumția de nevinovăție până la o pronunțare definitivă a instanței, nu putem ignora faptul că în mass-media s-a scris și s-a vorbit în numeroase rânduri despre numirile cel puțin ciudate pe care conducerea PNL Argeș le-a făcut chiar și în instituții sensibile ale statului. De asemenea, mulți dintre membrii PNL Argeș și ai Organizației PNL Pitești și-au exprimat în numeroase rânduri, public sau în interiorul partidului, nemulțumirea cu privire la modul discreționar în care se făceau aceste numiri, scandaloase pe alocuri.

Noi, în calitate nu doar de membri ai PNL Argeș, ci și de cetățeni, înțelegem că acest comportament nu are nicio legătură cu politica pe care ar trebui să o facă un partid. 

În același context în care se aduc grave prejudicii de imagine PNL Argeș, solicităm și demisia președintelui Organizației PNL Pitești, Gelu Tofan, urmărit de către procurorii DNA în același dosar cu Adrian Miuțescu, sub acuzația de folosire a influenței și autorității pentru obținerea de foloase necuvenite. Este de notorietate modul în care Gelu Tofan, prin presiuni, a ajuns viceprimar al Piteștiului, funcție pe care considerăm că nu o mai onorează.

Radu Perianu

Dorin Voicu

Narcis Sofianu

Mihai Coteț

Dragoș Predescu

Popa Gabriel

Ștefan Ion Cosmin

Drăgușin Dumitru

Preda Vasile

Radu Doru

Smeu Constantin

Vasile Filip

Iulian Țecu

Sorin Fîlfănescu

George Năstase

Daniel Ghiță

Marius Găleteanu

Mihai Stoian

George Malacu

Horia Goncearu

Florin Postelnecu”, transmit liberalii argeşenii.

Semnatarii acestei petiţii nu se simt însă ruşinaţi şi nici lezaţi în imaginea publică de prea desele derapaje ale lui Florin Câţu, şeful şefilor PNL. Pentru ei, Câţu e moţul echipei câştigătoare în care vor şi ei, protestarii lui Miuţescu, să prindă un os de ros. Miuţescu nu e mai o miză pentru ei. Ca urmare, e numai bun de aruncat la coş, mimând grija pentru imaginea partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Clinica Mădălina Iordache din Pitești împlinește doi ani. Ce surpriză le rezervă pacienților

Clinica Mădălina Iordache din Pitești împlinește doi ani de activitate pe 31 octombrie și marchează aniversarea cu prețuri speciale la un tratament pentru hidratarea și îmbunătățirea aspectului pielii. Este vorba despre SKINVIVE by JUVÉDERM, un tratament injectabil cu acid hialuronic care ajută pielea să rețină hidratarea și să devină mai netedă, cunoscut și ca „skin […]

Citește mai mult...

Gheorghe Stancu anunță lucrări de canalizare, trotuare și modernizare a drumurilor în Bascov

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, a prezentat stadiul lucrărilor de pe trei șantiere pe care le-a verificat recent. Investițiile vizează extinderea canalizării, amenajarea trotuarelor pe DN7 și modernizarea străzii „Scheau”. Lucrările de extindere a rețelelor de canalizare se desfășoară pe străzile „Uiasca”, „Salcâmilor” și „Zorilor”. Potrivit edilului, în câteva zile, o altă echipă va începe […]

Citește mai mult...

Trofeu și premiul I pentru cursantele Centrului „Doina Argeșului” la Festivalul „Flori de cântec oltenesc”

Două cursante ale Centrului „Doina Argeșului” au fost premiate la cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Muzică Populară „Flori de cântec oltenesc”, desfășurată în weekend la Craiova. Niță Maria Teodora, cursantă la specializarea canto muzică populară, coordonată de Mihaela Chirițescu Jugaru, a câștigat trofeul festivalului. Premiul I i-a revenit lui Miriam Ionescu, care […]

Citește mai mult...