La Slobozia proiectele de investiţii continuă

Chiar dacă anul acesta bugetele unor primării au avut serios de suferit din cauza alocărilor bugetare insuficiente, primarul comunei Slobozia, Petre Funie a spus că are în planul de acţiuni atât finalizarea lucrărilor la terenul sintetic de sport, la centrul civic, cât şi lucrări de canalizare şi asfaltări de drumuri.

Pentru cele două proiecte de investiţii pe care primarul Funie vrea să le finalizeze anul aceste, adică terenul de sport şi centrul civic, au fost alocaţi bani din bugetul propriu, în timp ce pentru canalizare Ministerul Dezvoltării este cel care trebuie să aloce fondurile . Imediat de cum ministerul va aloca banii, primăria este pregătită să înceapă lucrările. Pentru asfaltarea unei porţiuni din DJ 702 F, banii vin de la Consiliul Judeţean Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a tras cortina peste manifestările din cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026.

Asemenea pieselor unui puzzle, fiecare eveniment organizat în cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026 și-a avut locul și rolul său, conturând, pas cu pas, imaginea unei sărbători care a marcat cei 541 de ani de la prima atestare documentară a orașului. În perioada 26–29 iunie, Mioveniul a găzduit o serie de manifestări ce au reunit momente […]

Citește mai mult...

O săptămână în care Argeșul a fost capitala europeană a kaiacului și canoei maraton!

În perioada 21-28 iunie, baza nautică de la Bascov-Budeasa a găzduit Campionatul European de Kaiac-Canoe Maraton 2026, una dintre cele mai importante competiții ale acestui sport, la care au participat aproximativ 500 de sportivi din 30 de țări europene. „Mă bucur că, pe lângă organizarea excelentă a acestui eveniment internațional, unde și Consiliul Judetean Arges […]

Citește mai mult...

Lucrările la DJ 679 au ajuns la 37%

Modernizarea Drumului Județean 679 a ajuns la un grad de execuție de 37%. Astăzi, 1 iulie, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, împreună cu echipa tehnică a instituției, primari și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din zona traversată de DJ 679, au verificat în teren stadiul lucrărilor și evoluția investiției. „DJ 679 este unul dintre […]

Citește mai mult...