La Slobozia au fost inaugurate CINCI investiţii: punte, şcoală, grădiniţă…

Astăzi, primarul comunei Slobozia, Petre Funie a tăiat cinci panglici inaugurând tot atâtea obiective. Este vorba de un bazin de apă ridicat din fonduri proprii, dar și cu o donație din partea unui agent economic din localitate, un podeț cu trotuare pentru pietoni, construit din fonduri proprii, o centrală termică nouă și grupuri sanitare noi la Școala nr. 1, o investiție de 400.000 de lei (din care 200.000 de lei bani de la bugetul județean). De asemenea, a fost reabilitată și modernizată în totalitate Grădinița nr.2, cu fonduri de la Consiliul Județean Argeș, investiție ce s-a ridicat la peste 350.000 de lei și a fost inagurată Casa de Cultură. Construcția Casei de Cultură a început în anul 2010 și este una dintre cele mai mari și mai moderne din sudul județului. Investiția s-a ridicat la 1.600.000 de lei din care 600.000 de lei au fost alocați de la bugetul județean.

Primar Petre Funie: “Vreau să le mulţumesc şi reprezentanţilor Consiliului Judeţean Argeş care astăzi sunt alături de noi şi care ne-au oferit tot sprijinul în realizarea acestor obiective. De asemenea, le mulţumim tuturor colaboratorilor care au pus umărul la realizarea acestora, mulțumesc în special domnului Aurel Micu,manager al SC  Beto Construct SA , societate care a efectuat o mare parte din aceste  lucrări de mare calitate şi durabilitate. De altfel, se şi vede cu ochiul liber cum arată şcolile şi grădiniţele din comuna noastră, care sunt construite la standard europene.”

Alături de primarul Petre Funie, au fost președintele CJ Argeș, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mânzână, Cristi Funie,director al Serviciului de Pază și Ordine Argeș, Aurel Micu, manager al SC. Beto Construct SA,  colegi primari cum sunt Ion Dumitru, primar al comunei Albota și președinte al Asociației Comunelor Argeș, Aurel Bălășoiu, primarul comunei Rociu, primarul comunei Negrași, Alexandru Constantin, Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni și primarul comunei Mozăceni, Liana Corina Dună

 

După inaugurare, oaspeţii au vizitat Complexul de porci DanBred, unul dintre cele mai mari din ţară. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...