La Muzeul Goleşti, Ziua Copilului a fost sărbătorită aşa cum se cuvine, indiferent de vreme şi de vremuri

Dacă anul trecut pandemia de coronavirus a pus capăt veseliei generale cu care se sărbătorea Ziua Internaţională a Copilului, anul acesta vremea a fost cea care s-a împotrivit. La  Muzeul Goleşti însă,  a fost invinsă această barieră, căci aici, de vreo cinci ani încoace, se organizează cele mai reuşite petreceri cu copii. Deşi a plouat toată ziua, angajaţii  Muzeul Goleşti împreună cu managerul Iustin Dejanu,într-o armonie perfecta,  au reuşit să învingă vremea şi să ofere copiilor distracţie, educaţie şi voie bună. Câteva sute de copii veniţi din Bucureşti, din Piteşti şi din alte localităţi din Argeş au participat la atelierele de pictură pe stică şi pe piatră, s-au bucurat de atelierul de păpuşi , au fost pictaţi pe faţă, au dansat, au cântat şi au participat la diverse jocuri interactive. Totul s-a petrecut cu multă veselie şi cu multă încântare din partea copiilor, care au demonstrate că acolo unde adulţii îşi pun sufletul şi mintea în serviciul lor, copiii sunt gata să înveţe lucruri noi în mod distractiv. La evenimentul organizat de Muzeul Goleşti au participat şi copiii de la Cercul de Lectură din comuna Bogaţi, care au promis că se vor întoarce iar şi iar la muzeu . Muzeul Goleşti a fost şi în acest an locul în care veselia copiilor şi buna lor dispoziţie au fost  prioritare şi asigurate, chiar dacă vremea a încercat să se pună contra. Iată că totul e posibil atunci când priceperea şi dăruirea celor care manageriază un loc sunt puse în slujba oamenilor şi a copiilor.  

În plus, Muzeul Goleşti a organizat şi o expoziţie numită „Lumea copilăriei” pe galeria Auchan Găvana care a fost luată cu asalt de copii şi părinţi, dorinici să afle jocurile şi lumea copiilor din trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Albeștii de Argeș: Pași importanți în privința proiectului privind digitalizarea administrației publice locale

Vești bune sunt și în privința proiectului privind digitalizarea administrației publice locale. Comuna Albeștii de Argeș are șanse să obțină finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia, gestionat de ADR Sud-Muntenia. ”În această perioadă, autoritatea locală a transmis clarificările solicitate de ADR, și sperăm ca în perioada următoare să fie semnat contractul de finanțare. Proiectele de acest […]

Citește mai mult...

Ai nevoie de un tratament dentar? La Briodent găsești toate specialitățile

Clinica Briodent din Pitești oferă consultații, tratamente și intervenții complexe, reunind toate specialitățile stomatologice într-un singur loc. Echipa tratează inclusiv pacienți cu boli sistemice, seniori și copii cu nevoi speciale, pe baza unor protocoale adaptate fiecărui caz. Clinica dispune de computer tomograf propriu, laborator dentar intern și cameră de recuperare postoperatorie. Pentru pacienții anxioși sau […]

Citește mai mult...

Openul de Tenis în Scaun cu Rotile s-a încheiat la Bascov

Star Arena Bascov a găzduit, în perioada 24–27 august, Openul de Tenis în Scaun cu Rotile, competiție internațională la care au participat sportivi din 12 țări. Turneul, încheiat astăzi, a promovat performanța sportivă și incluziunea, demonstrând că pasiunea și determinarea pot depăși orice limită. „Ne bucurăm că Bascovul găzduiește de 11 ani această competiție internațională. […]

Citește mai mult...