La Consiliul Județean, întâlnire cu conducerea A.N.A.T. pe tema dezvoltării și promovării turismului în județul Argeș

Județul Argeș se remarcă printr-o istorie bogată, prin peisaje spectaculoase și obiective turistice unice. Tradiționala ospitalitate românească, alături de frumusețea plaiurilor argeșene, constituie argumente de necontestat în favoarea înscrierii județului Argeș pe harta turismului național și internațional.

În centrul acestor argumente s-au situat discuțiile purtate azi, 17 mai a.c., la Consiliul Județean Argeș în cadrul unei întâlniri de lucru pe tema dezvoltării și promovării turistice la nivelul județului, la care au participat vicepreședinții C.J. Argeș, Adrian Bughiu și Marius Nicolaescu, și conducerea A.N.A.T., reprezentată de președintele la nivel național, Dumitru Luca, și președintele Regiunii Sud, Valeriu Ștefan. Tema principală abordată a fost legată de înființarea, în baza unui parteneriat public-privat, a unei asociații de dezvoltare și promovare turistică la nivelul județului Argeș, din care să facă parte unitățile administrativ teritoriale interesate, operatori economici, organizații de profil, cu scopul dezvoltării durabile și promovării turismului în județul Argeș. Asociația ar urma să fie o platformă de colaborare între administrații publice, instituții, operatori culturali și turistici, comunități locale, parteneri naționali și internaționali, pentru a favoriza dezvoltarea responsabilă și sustenabilă, precum şi promovarea eficientă a destinaţiei turistice județul Argeș. Conducerea Consiliului Județean Argeș și-a exprimat deschiderea cu privire la implementarea unui asemenea proiect la nivelul județului, urmând ca înființarea unei asociații de acest gen să fie pusă în discuție, în perioada următoare, cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale, precum și cu operatorii economici din județul Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, în Argeș. Discuții cu președintele Ion Mînzână, parlamentarii și primarii argeșeni pentru deblocarea unor investiții majore în județ

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a întâlnit astăzi în Argeș cu reprezentanți ai administrației județene și locale, parlamentari, oameni de afaceri și conducători ai instituțiilor publice. Discuțiile au fost aplicate și au vizat teme concrete legate de situația atacurilor și pagubelor provocate de urși, reglementarea ariilor naturale protejate astfel încât acestea să nu […]

Citește mai mult...