La Bradu au fost finalizate lucrările pe str. Câmpului și str. Căliman

Investițiile de infrastructură rutieră și de utilități au fost principalul obiectiv al administrației publice din Bradu pentru acest an, marcat de dificultăți financiare, iar pentru a le duce la bun sfârșit Primăria Bradu a contractat și un împrumut de 5 milioane lei. 

În plus, a făcut demersuri și pentru accesarea de noi fonduri nerambursabile, unul dintre programe fiind „Anghel Salignyˮ, pe care a depus două proiecte. 

Pe lista de lucrări finalizate recent se numără amenajarea străzilor Câmpului și Căliman, care au fost asfaltate. Și pe strada Dâmbovnic s-a bifat realizarea unui canal de mari dimensiuni necesar pentru diminuarea riscurilor de inundații. „Strada Câmpului și strada Căliman au fost asfaltate. De asemenea, s-a finalizat lucrarea la Dâmbovnic. S-a terminat de betonat canalul din zonă. Acolo au fost turnate și podețurile pentru accesul în gospodării, vorbim de cinci podețe”, a explicat primarul Dănuț Stroe. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BAC

Canicula schimbă calendarul Bacalaureatului. Elevii vor susține proba obligatorie pe 1 iulie

Canicula schimbă calendarul Bacalaureatului. Elevii vor susține proba obligatorie pe 1 iulie Valul extrem de căldură anunțat pentru sfârșitul lunii iunie determină o modificare importantă în desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, programată inițial pentru 30 iunie, se va desfășura miercuri, […]

Citește mai mult...
PUNCTE DE HIDRATARE ȘI PRIM-AJUTOR ÎN MIOVENI

Reamintire – Măsuri pentru combaterea efectelor caniculei: Primăria Pitești reactivează punctele de prim ajutor și de distribuție a apei potabile

Având în vedere temperaturile ridicate din această vară, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Pitești a dispus reactivarea punctelor de prim ajutor și de distribuție a apei potabile pentru a veni în sprijinul populației și a atenua efectele disconfortului termic. Punctele de prim ajutor sunt amplasate în spații răcoroase sau climatizate, fiind vizibil […]

Citește mai mult...

Pitești: Informare pentru cetățeni

Pitești: Informare pentru cetățeni Primăria Municipiului Pitești informează că marți, 30 iunie 2026, Serviciul Evidența Persoanelor nu va desfășura activitate de lucru cu publicul. Întreruperea activității este cauzată de lucrările programate de Distribuție Oltenia la rețeaua de energie electrică, în intervalul în care instituția nu va fi alimentată cu energie electrică. În această perioadă, nu […]

Citește mai mult...