Jandarmeria Română, măsuri de ordine și siguranță pentru weekend

Peste 4000 de jandarmi sunt la datorie, la nivel național, în acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, pentru bună desfășurare a tuturor evenimentelor din spațiul public, precum și pentru soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor. Misiunea jandarmilor este de a preveni incidentele ce ar putea tulbura ordinea publică, precum și pentru a descuraja faptele antisociale, manifestând o atenție sporită în zonele și arterele intens circulate, precum și în zonele aglomerate cum sunt: piețele, gările, autogările, târgurile sau în mijloacele de transport în comun care duc către marile centre comerciale. De asemenea, ca urmare a atenționărilor privind condițiile meteorologice din această perioadă, Jandarmeria Montană și-a intensificat măsurile asigurate în stațiunile turistice și pe traseele montane, manifestând o atenție sporită asupra zonelor cunoscute că prezintă riscuri pentru siguranța turiștilor. Astfel, efectivele Jandarmeriei Montane au fost suplimentate, iar aproximativ 250 de jandarmi montani acționează zilnic, la nivel național, pentru menținerea unui climat de siguranță în mediul montan, precum și pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate. Jandarmeria Montană atenționează că principalele evenimente nedorite care au loc în regiunile montane se petrec din cauza lipsei unui echipament adecvat și aventurării turiștilor în zone pe care nu le cunosc sau pe trasee care sunt închise în această perioadă a anului și pot deveni periculoase. De asemenea, jandarmii montani recomandă tuturor turiștilor să evite deplasările pe munte sau pe traseele montane, în perioada de iarnă, indiferent de nivelul de pregătire și echipare.

 

Pentru a evita incidentele nedorite, Jandarmeria Montană vă mai recomandă:

 

1. Înainte de a pleca pe munte, informați-vă temeinic în legătură prognoza meteo și itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase), condițiile climatice locale, starea de funcționare a mijloacelor de transport pe cablu — acolo unde acestea există;

 

2. Evitați drumurile care tranzitează zone montane ce pot prezenta riscuri și nu faceți drumeții în această perioadă, indiferent de pregătirea sau echiparea pe care o aveți !

 

3. Plecați la drum doar cu echipament adecvat anotimpului atât pentru dumneavoastră, cât și pentru autovehiculul cu care călătoriți ! Nu trebuie să vă lipsească lanterna, cuțitul,   trusa de prim ajutor, busola/ GPS, telefonul mobil,acumulator auto, apă, alimente etc.;

 

4. Nu riscați să plecați singuri la drum și alegeți traseele deschise și accesibile;

 

5. Informați jandarmii montani/ salvamontiștii/ cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrulde trafic al turiștilor;

 

6. Folosiți numai traseele marcate. Urmăriți marcajele de pe traseu;

 

7. Nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile;

 

8. În cazul apariției dificultăților pe traseu sau al înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceață, ger, viscol), deplasați-vă în grup compact și, din nici un motiv, nu rămâneti în urma grupului;

 

9. Nu consumați băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;

 

10. În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții, solicitați ajutorul  Jandarmeriei Montane prin  intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, specificând, pe cât posibil, următoarele:

 

Datele de identificare ale persoanei care anunță;

 

Ce s-a întâmplat;

 

Câte persoane au nevoie de ajutor;

 

Unde sunt persoanele aflate în dificultate;

 

Când s-a produs accidentul.

 

 

Cetățenii pot solicita sprijinul jandarmilor montani apelând non-stop, numărul unic de urgență 112, sau se pot adresa direct postului, secției sau patrulei de jandarmerie din zona unde se află.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...