Iubiți și câinii vagabonzi

În data de 4 aprilie a.c, Fundația Națională pentru Protecția Animalelor, a organizat un eveniment de lansare a programului de educație în școli în privința relaționării dintre om și animal.

În Sala de Ședințe a Consiliului Județean Argeș a avut loc evenimentul educațional despre relaționarea om-animal. Programul a fost lansat prin programul Eduxanima, derulat pentru început în județul Argeș. Printre invitați au fost prezenți parlamentarii germani Anette Kramme și Ute Vogt, președintele Federației Germane pentru protecția animalelor, Thomas Schroeder și reprezentanta asociației germane PETA, Sylvie Bunz.

„Scopul nostru este armonizarea relației dintre om și animal. Scopul Eduxanima este să contribuie la informare și conștientizare (…), pentru copii prin programe educaționale și activități extrașcolare, iar pentru adulți prin conferințe și simpozioane susținute de personalități consacrate din diferite domenii”, a spus în deschiderea evenimentului Andra Arsene, directorul programului Eduxanima.

Primul program din serie se adresează școlarilor și se va desfășura în școlile din județul Argeș, atât din sistemul public cât și cel privat.

„Elevii implicați vor avea acces la mai multe informatii despre lumea animalelor — comportamentul și nevoile lor, prin participarea la diverse activități menite sa-i ajute să conștientizeze importanta adoptării unei atitudini etice față de animale și îngrijirii responsabile a propriului animal de companie”, se precizează într-un comunicat transmis de organizatori.

Pe lângă personalitățile vieții publice naționale și internaționale: Prințesa Maja von Hohenzollern, Maestru Gheorghe Zamfir, Grigore Florin Tecău etc, alături de această acțiune au fost prezenți și cei din conducerea S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L și Primăria Orașului Mioveni, fiind direct interesați de subiect.

Eduxanima își propune promovarea valorilor umane și a unei educații de cea mai înaltă calitate. Învățând să iubim animalele, învățăm să ne iubim atât propriile persoane cât și pe cei din jurul nostru.

S.Ed.C susține acest proiect, alături de Primăria Orașului Mioveni, deoarece, noi credem în importanța unei vieți de calitate alături de prietenii noștri necuvântători.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...