ITM Argeş: Sărbătoarea Rusaliilor și 1 iunie – Ziua copilului, zile de sărbătoare legală

 

 

 

 „Conform dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Codul Muncii, republicat, s-au stabilit 1 iunie-Ziua copilului și prima şi a doua zi de Rusalii, 27 și 28 mai, ca zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

 

Acordarea acestor zile libere se face de către angajator.

 

Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie (conform art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul Muncii, republicat). În acest sens,  inspectorii de muncă cu atribuţii în domeniul relaţiilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş pot aplica sancţiuni angajatorilor sub formă de amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

 

Dispoziţiile articolului menţionat reprezintă regula, excepţia este enunţată la art. 140 şi art. 141 din acelaşi act normativ care prevede că, acestea nu se aplică în unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică precum şi în cele în care activitatea nu poate fi întreruptă, ea având un caracter continuu, de permanenţă.

Astfel, în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică se pot stabili programe de lucru adecvate în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, a aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate.

 

Acestor categorii de salariaţi care prestează activitate într-una din aceste zile, li se va asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile (art. 142 alin. (1) din Codul Muncii, republicat). Dacă din motive justificate nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază ca soluţie alternativă, de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Prin negociere colectivă sau/şi individuală se pot stabilii şi soluţii mai favorabile pentru salariaţii aflaţi în situaţiile la care se referă art. 140 şi art. 141 din Codul Muncii, republicat.”, transmite ITM Argeş 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„Luna de Teatru” la Mioveni: George Mihăiță își spune povestea pe scena Centrului Cultural

O întâlnire cu amintirile, emoțiile și momentele care au definit cariera unui mare actor român îi așteaptă pe iubitorii de teatru din Mioveni. George Mihăiță va urca pe scena Centrului Cultural Mioveni vineri, 20 noiembrie 2026, în spectacolul-confesiune „Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”. Reprezentația va începe la ora 19:00 și face parte din programul „Luna de […]

Citește mai mult...

Două ședințe extraordinare ale Consiliului Local Mioveni în această săptămână

Consiliul Local Mioveni se va întruni în două ședințe publice extraordinare, programate pentru luni, 26 octombrie, și marți, 27 octombrie 2026, ambele începând cu ora 11:00. Ședințele se vor desfășura online, prin intermediul unei platforme de videoconferință. Luni, 26 octombrie, pe ordinea de zi sunt înscrise trei proiecte de hotărâre care vizează: -Numirea provizorie a […]

Citește mai mult...

Folk bun, la TRIVALE FEST 2026

Folk bun, la TRIVALE FEST 2026 Ediția aniversară, a X-a a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, care s-a desfășurat sâmbătă, 24 octombrie, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, a stat sub semnul muzicii de calitate, pe gustul iubitorilor genului. Evenimentul, prezentat la superlativ de Cristi Dumitrașcu, folkist, cantautor și redactor muzical, s-a […]

Citește mai mult...