ITM, AMENZI de peste 400.000 lei

Activitatea de control desfăşurată de ITM Argeş în luna octombrie 2019

” În domeniul relaţiilor de muncă

În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, ITM Argeş a efectuat  un număr de 153  controale. Astfel, la un număr de  11 angajatori sancționați,  au fost identificate  prestând muncă nedeclarată un număr de 20  persoane.

Valoarea amenzilor aplicate sunt în sumă de 340.000  lei.

Deficienţele constatate în urma controalelor:

–                neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat;

–                neacordarea drepturilor salariale;

–                netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidență a salariaților;

–                necompensarea în bani, la încetarea activităţii, a concediului de odihnă cuvenit;

–                neîncheiere contract individual de muncă în formă scrisă ;

–                netransmitere contract individual de muncă în Revisal.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe :

  – comerț, confecții, prelucrare lemn, service auto

  – alimentație publică, transport; spalatorii auto

  – construcţii, protecție și pază.

 

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

În baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 161 de controale.

Au fost aplicate  un numar de 16 amenzi valoarea totală a acestora fiind de 66.000 lei.                                                                                                                                                           

Deficienţele constatate în urma controalelor:

– lipsă instruire SSM;

– lipsă control medical periodic;

– neprezentare documente;

– lipsă echipament individual de protecţie ;

– lipsă evaluare riscuri.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe :

 – comerț, alimentație publică, instalatii electrice, spalatorii auto

 – construcţii, protecție și pază, transport, confectii textile, distributie marfuri

Persoanele care vor să sesizeze munca nedeclarată o pot face în scris  la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail itmarges@itmarges.ro, sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii, nr.11″, transmite ITM Argeş într-un comunicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...