Cristian Gentea – nominalizat pentru cea mai decentă campanie electorală din țară

 

Oamenii trebuie să știe că acelor candidați care nu au nimic de spus despre ei, despre cariera lor, despre realizările lor în viața personal și profesională, nu le mai rămâne decât să dea cu pietre în alții, să le inventeze acțiuni pe care nu le-au făcut niciodată, să împrăștie ură între oameni. Din cauza acestora, societatea românească este acum măcinată de ură, ură care trebuie să dispară împreună cu acești politruci mici și foarte slabi din toate punctele de vedere.

Cristian Gentea nu face parte din această categorie de mititci, căci a parcurs fiecare etapă din cariera profesională. Gentea s-a realizat mai întâi pe sine,  și-a construit mai întâi propria carieră și abia apoi a intrat în politică. A urmat un curs firesc, nu ca alți candidați care așteaptă să urce în scaune doar pe bază de carnet de partid.

Așadar, Cristian Gentea a ales să facă o campanie curate, decentă, fără injurii, fără ipocrizii, ci bazată pe proiectele pe care le-a construit pentru următorii patru ani, ca primar al Piteștiului.

Pentru decența și felul curat în care își face campanie , Cristian Gentea a fost premiat de un post national de televiziune, alături de primarul Oradei, Ilie Bolojan, pentru modul decent de a face campanie electorală.

De partea cealaltă, candidatul PNL, Sorin Apostoliceanu, acid, agresiv și ipocrit, având în vedere că toată cariera și-a construit-o cățărându-se pe Cristian Gentea, poate să-și roadă unghiile de invidie. Piteștiul are cele mai mari șanse să devină un oraș European, dar nu cu Apostoliceanu care împrăștie ură și frustare, ci cu Cristian Gentea.  Iată, Sorin Apostoliceanu, soarta a făcut ca dorința dvs ca Piteștiul să intre pe drumul de dezvoltare al Oradei poate devein realitate, dar nu cu dvs, ci cu Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...