Iohannis: ‘Angajaţii din Sănătate, MAI şi Armată – nu mai pot demisiona!’

Anunţ important! Termenele de preaviz în cazul demisiei în domeniile Sănătate, Ordine publică şi Apărare se suspendă, pe durata stării de urgenţă.

 „Am menţinut măsura ca pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgenţă, până la demitere, împotriva celor care ocupă funcţii de conducere în unităţi sanitare, Direcţii de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanţă, precum şi autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei, protecţiei sociale, indiferent de statutul lor”, a mai informat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni., potrivit Digi24.ro

„Decretul menţionează explicit şi posibilitatea ca pe durata stării de urgenţă managementul unităţilor sanitare publice civile să poată fi asigurat de către personalul detaşat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul Apărării şi securităţii naţionale.

„În această perioadă critică, termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unităţi sanitare de asistenţă socială, de asistenţă medico-socială şi în instituţiile din domeniul Apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale se suspendă pe întrega durată a stării de urgenţă”, a explicat Iohannis., potrivit sursei citate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...