Investiții la Cocu și Băbana

Ion Mînzînă, președinte al PSD Argeș și vicepreședinte al Consiliului Județean, a fost împreună cu Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean, la Cocu și Băbana pentru a verifica stadiul unor lucrări finanțate din bugetul CJ Argeș.

Pe drumul județean 703 A, pe o lungime de 11,5 km în comuna Cocu, se realizează o investiție multianuală de înlocuire a covorului bituminos. Investiția are o valoare de aproximativ de 18 milioane lei. Pentru anul 2020 au fost prevăzută suma de 6 milioane lei. Lucrări executate până la data de 30 iunie: covor asfaltic pe o distanță de 7,2 km pe ambele sensuri; 77 de bucăți de tuburi (D=400 mm) de access la proprietăți; 3 podețe transversale (D=600 mm); 5 podețe la drumurile lateral (D=500 mm). La Băbana se realizează un complex de 3 locuințe protejate. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt sunt 24 de persoane adulte cu dizabilități dezinstuționalizate din cadrul CIA Pitești și un număr de 6 persoane adulte cu dizabilități din comuna Băbana. Beneficiarii indirecți sunt membrii familiilor, angajații celor 3 locuințe și comunitatea din Băbana. Valoarea totală a proiectului este de 4,87 milioane lei, din care 70,70 mii lei (2%) cofinanțare de la bugetul Consiliului Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...