Întâlnire de urgență la Prefectură

În urma aglomerării Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean cu pacienți infectați cu virusul Sars-CoV-2 care afectează desfășurarea actului medical de urgență Non-Covid, vineri după amiază a avut loc o întâlnire la sediului Instituției Prefectului la care au participat subprefecții județului, directorul executiv al DSP, Directorul Ambulanței Argeș și managerii de spitale din județul Argeș.
Au fost căutate soluții pentru suplimentarea de paturi cu oxigen prin transformarea de paturi non-covid care au acces la oxigen, în paturi pentru covid.
În urma acestei ședințe, în ziua de sâmbătă, Instituția Prefectului a transmis o adresă către Direcția de Sănătate Publică Argeș prin care solicita o analiză la nivelul spitalelor din județul Argeș și în măsura posibilităților constatate la fața locului să dispună operaționalizarea de noi paturi cu oxigen pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2.
În momentul de față șansele de operaționalizare de noi paturi sunt mici, spitalele funcționând la capacitate maximă atât din punct de vedere al personalului cât și din punct de vedere al solicitării instalațiilor tehnice.
Singura certitudine este operaționalizarea de 13 noi paturi cu oxigen în cadrul Spitalului Militar, lucru care se va întampla la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Bazinul Olimpic Pitești se redeschide la 1 septembrie!

Bazinul Olimpic Pitești se redeschide publicului, începând cu data de 1 septembrie 2026, după revizia tehnică și lucrările de întreținere desfășurate pe parcursul întregii luni august. „În această perioadă, au fost realizate reviziile tehnice anuale, precum și o serie de lucrări de curățare, igienizare, întreținere și îmbunătățire a spațiilor și dotărilor. Printre lucrările efectuate se […]

Citește mai mult...

„Toamna piteșteană” 2026 – înscrierile sunt deschise!

Municipiul Pitești, prin Salpitflor Green S.A., organizează, în perioada 24 septembrie – 11 octombrie 2026, cea de-a XX-a ediție a „Toamnei piteștene”, eveniment care va aduce în centrul orașului culoare și tradiție, produse de sezon, voie bună și farmecul autentic al toamnei. Producătorii și comercianții interesați să participe se pot înscrie până la data de […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiști după ce a găsit un card bancar pe care l-a folosit fără drept, pentru mai multe cumpărături

Reținut de polițiști după ce a găsit un card bancar pe care l-a folosit fără drept, pentru mai multe cumpărături În ziua de 20 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că în ziua de 17 august, în jurul orei 12:00, ar fi pierdut un card […]

Citește mai mult...