Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (ANAF) au aplicat sancțiuni contravenționale de peste 3 milioane lei în cadrul unor acțiuni pentru prevenirea evaziunii fiscale

În perioada 19 – 20 iulie 2023, peste 95 de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat 189 operatori economici care comercializează produse alimentare în municipiul București și județul Ilfov, în zone cu risc fiscal ridicat.

Au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale în cuantum de 722.203 lei (amenzi şi confiscări), în principal pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neîndeplinirea obligațiilor declarative reglementate de sistemul RO e-Transport, neevidențierea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare efectuate și nerespectarea prevederilor legale referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative.

Totodată, în perioada 17 – 23 iulie, 86 de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală, au desfășurat activități specifice de control antifraudă pe litoralul Mării Negre, vizând în principal verificarea respectării prevederilor OUG 28/1999, republicată, cu privire la dotarea și utilizarea de către operatorii economici a aparatelor de marcat electronice fiscale. Urmare acestor activități au fost verificați 465 operatori economici și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 2.361.826 lei (amenzi și confiscări).

Acțiunile operative vor continua în perioada următoare și vor viza înregistrarea veniturilor realizate din comercializarea produselor alimentare, existența documentelor de achiziție pentru produsele deținute în vederea comercializării, dar și existența formelor de angajare a personalului identificat cu ocazia controlului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...