De luna trecută, mai exact de Ziua Aviației Române, sărbătorită odată cu Sfântul Ilie, pe 20 iulie, în comuna Moșoaia există un element inedit, care este imposibil să nu capteze atenția locuitorilor sau a celor care tranzitează DN67B Pitești-Drăgășani. Este vorba despre un avion (care nu mai este apt de zbor), donat de un localnic pentru a fi expus în centrul comunei.
„A fost ideea unui cetățean al localității să-l doneze Primăriei. Am fost de acord și m-am gândit că nu ar fi un lucru rău să-l avem lângă Primărie, ca ornament”, a declarat primarul comunei, Florea Ene.
Tipul de avion expus la Moșoaia, în fața primăriei, este cunoscut de pasionații de aviație din țară foarte bine. Deși comuna Moșoaia nu are (încă) nicio legătură cu aviația, avionul primit cadou este PZL 104 Wilga, de fabricație poloneză, un model utilitar, care este folosit și în prezent de Aeroclubul României. Wilga, cum o știu aviatorii, a făcut istorie și în România tractând planoare și contribuind astfel la inițierea foarte multor tineri în tainele zborului.



