Prevederea ce stabilea că indemnizația aferentă concediului pentru creșterea copilului poate fi executată silit numai dacă este vorba de recuperarea sumelor încasate necuvenit a devenit inaplicabilă aseară, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii prin care aceasta a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României (CCR). Astfel, de-acum, indemnizația de creștere poate fi urmărită silit pentru orice motiv.
„(…) Curtea constată că măsura instituită de legiuitor prin textul de lege criticat, și anume interdicția absolută a urmăririi silite a indemnizației lunare pentru creșterea copiilor (…), nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, de vreme ce, așa cum s-a demonstrat, acesta nu este un drept al copilului, ci al părintelui.
Prin urmare, indemnizația lunară pentru creșterea copiilor trebuie să poată fi urmărită și supusă executării silite, în limitele prevăzute de cadrul legal în materie, respectiv Codul civil și Codul de procedură civilă, pentru recuperarea oricărei creanțe, deoarece, în lumina principiului legalității și a principiului bunei-credințe, subiecții de drept trebuie să aibă o conduită conformă cu cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu și să execute de bunăvoie obligațiile care le revin”, scrie în Decizia CCR 232/2021, care a apărut în Monitorul Oficial.
Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA RECEA, JUDEȚUL ARGEȘ”, cod proiect C3I2A0123000035. Investiția a fost implementată de Comuna Recea, în baza Contractului de finanțare nr. C3I2A0123000035, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C3 – Managementul deșeurilor, Investiția I2 – […]
Andrei a terminat pe locul 11 cursa de pe legendarul traseu de la Spa-Francorchamps, în cadrul Ligier European Series, o competiție de anduranță inspirată de celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans. „A fost o cursă dură. Am primit două sancțiuni și, deși ne gândeam că un loc pe podium era posibil, […]
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o Atenţionare Hidrologică Cod Galben, valabilă de joi, de la ora 12:00, până vineri, la ora 10:00, pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, fiind vizate 21 de judeţe din ţară. Potrivit hidrologilor, în acest interval se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi […]