Începe stagiunea estivală la Filarmonica Pitești

filarmonica 696x464

Acestea se vor desfășura sâmbătă, 21 august, de la ora 10.00 și ora 11.00, în Parcul Ștrand.

Dacă până acum doar copiii s-au bucurat în cadrul concertelor educative de Petrică și Lupul, simfonia lui Serghei Prokofiev, de data aceasta și adulții se pot bucura, alături de copii, de minunata compoziție muzicală, scrisă de compozitorul rus în 1936. Naratorul, implicit consultantul artistic Silviu Deaconescu, spune o poveste pentru copii, în timp de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, va ilustra fiecare personaj din poveste.

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. În perioada 2009-2018, ca dirijor al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București, a susținut premiere, concerte și spectacole de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Filarmonicii George Enescu din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.  În martie 2019, a dirijat, la Belgrad, concertul de închidere a celei de-a XX – a ediții a Guitar Art Festival, iar o lună mai târziu a fost invitat pentru o serie de concerte în capitala culturală europeană Matera. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Răzvan Suma, Răzvan Stoica, Mihai Ungureanu. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Felicia Filip, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Cezar Ouatu, Ștefan Popov, Patricia Seymour ş.a

După finalizarea studiilor la Școala de Muzică și Liceul de Muzică din Rîmnicu-Vâlcea, Silviu Deaconescu a continuat perfecționarea în muzică, absolvind cu succes Universitatea Națională din București, la clasa pedagogie, dirijat și compoziție. În studenție, și-a „dirijat” colegii, a fost bas-bariton în corala „Kontakion” a U.N.M.B și violist în Orchestra de Cameră „Philarmonia” a Centrului Tinerimea Română, alături de care a efectuat turnee în Spania și a creat lucrări muzicale, unele dintre ele, premiate. Din 2007, a contribuit la construcția Filarmonicii Pitești, fiind dirijor al corului simfonic și consultant artistic, programând și organizând evenimente artistice, redactând programe de sală, stabilind repertorii. În 2018, a absolvit cursurile de master în Dirijat orchestră la clasa maestrului Petru Andriesei. La Filarmonica Pitești a dirijat concerte educative, concerte simfonice, vocal-simfonice,  concertul de închidere a stagiunii 2012-2013, sau concertul de Crăciun din 2018, alături de Corul Arhiepiscopiei și orchestra noastră simfonică

Intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...