În Spitalul Judeţean Argeş morţii stau în saloane

Sistemul sanitar devine pe zi ce trece un fel de pericol public. La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti  înainte de Anul Nou saloanele erau adevărate cimitire. Numărul persoanelor decedate a explodat şi morga spitalului nu a mai făcut faţă mai ales că nu funcţionează la capacitatea maximă . Ca urmare, saloanele secţiilor de cardiologie, boli interne sau reanimare au ţinut loc de morgă . Morţii au stat în saloane mai mult de 24 de ore iar surse din spital spun că mirosul era insuportabil. Directorul interimar al spitalului, Aurelian Gheorghe confirmă faptul că morţii au fost lăsaţi prin saloane dar nu consideră că acest lucru ar pune în pericol şi viaţa celorlalţi pacienţi. Şi  spune directorul Gheroghe cu o nonşalanţă care te infioară că morţii au fost lăsaţi să zacă în saloane după care s-a “deratizat” semn că şeful spitalului ori nu cunoaşte diferenţa dintre dezinfecţie şi deratizare, ori pune semnul egal între oameni şi şobolani. Surse din cea mai mare unitate sanitară din judeţ spun însă că în spital, în acele zile de sfârşit de an nu se putea respira din cauza mirosului de cadavru  care pusese stăpânire pe toate saloanele în care erau internaţi asiguraţii medical. Deşi încă de actualitate scandalul infecţiilor intraspitaliceşti, la SJU Piteşti nimănui nu îi pasă de viaţa pacientului căci la peste 24 de ore de la deces apar modificări cadaverice distructive cum este putrefacţia ori directorului Aurelian Gheorghe situaţia din instituţia pe care o conduce nu I s-a părut atât de gravă mai ales că s-a făcut “deratizare “ după ce au reuşit să scape de cadavre. Surse din spital spun că frigiderele  de la morgă sunt de multe ori ocupate după criterii preferenţiale dar, în mod evident, directorul Aurelian Gheorghe neagă acest lucru. Cert este însă că bolnavii care au avut neşansa să fie internaţi în “cimitirul” din Piteşti, au stat mai mult de 24 de ore cu  surse îngrozitoare de bacterii şi germeni patogeni chiar lângă ei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]

Citește mai mult...

A început ICONART 2026 în Piața Primăriei Pitești!

A început ICONART 2026 în Piața Primăriei Pitești! De marți, 1 septembrie, până joi, 3 septembrie, Piața Primăriei devine locul în care tradiția, creativitatea și talentul micilor piteșteni se reunesc. Peste 40 de copii, cu vârste între 8 și 16 ani, descoperă frumusețea picturii tradiționale pe sticlă, în cadrul celei de-a VI-a ediții a atelierului […]

Citește mai mult...

Avarie majoră la Mioveni! Apa a fost oprită pe Bulevardul Dacia

Avarie majoră la Mioveni! Apa a fost oprită pe Bulevardul Dacia Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni anunță producerea unei avarii majore la conducta principală de alimentare cu apă potabilă. Din această cauză, furnizarea apei este sistată temporar pentru consumatorii de pe Bulevardul Dacia, pe sectorul cuprins între zona Lidl și cartierul Colibași, inclusiv. Echipele tehnice […]

Citește mai mult...