În materie de frumusețe Piteștiul a intrat în lumea bună doar la Ioana Beauty Center

Pe 6 august, la Pitești s-a produs o adevărată revoluție în materie de frumusete- a fost inaugurat singurul aparat de epilare defitivă Alma Laser Dioda, un aparat de înaltă tehnologie dedicat tuturor tipurilor de piele și tuturor tipurilor de păr.

Este un aparat care funcționează pe baza impulsurilor lungi, este susținut de studii clinice și medicale și are avantaje multiple. Părul nedorit este eliminat fără durere iar pielea devine mai luminoasă și mai tânără.

La inaugurarea aparatului care a fost adus de salonul Ioana Beauty Center, cel care  deține și alte aparate performate folosite de nume mari din lumea artistică, cum ar fi Madonna, a fost prezent și trainerul Monica Nițescu, care a spus că procesul de epilare cu laser dioda este destinat atât doamnelor și domnișoarelor, cât și domnilor, având o largă aplicabilitate fiind prevăzut cu aplicatoare de toate dimensiunile astfel încât să poată fi folosit pe porțiuni din corp greu accesibile.

Aparatul a fost testat astăzi de cei care au participat la lansare. În plus,managerul  Ioana Beauty Center, Ioana Avram,  din dorința ca tot mai multe doamne și domni să beneficieze de acest tip de aparat destinat frumuseții, a redus cu 50% pretul ședințelor și abonamentelor în perioada 6 – 13 august 2019. Prețurile sunt accesibile, iar procedura merită toți banii.

La inaugurarea  aparatului  de epilare defitivă Alma Laser Dioda, toate clientele au fost întâmpinate de o surpriză dulce.

Iată tarifele

Alma  Beauty  Remove

 

Mustață  – 80

Bărbie  – 100

Perciuni  – 100

Pomeți  – 90

Frunte –  90

Față întreagă  – 200

Axilă  – 180

½ Brațe – 190

¾ Brațe – 360

Brațe  – 430

Bikini – 200

Interfesieri – 90

Inghinal total – 350

Fese – 300

Piept ( Bust) – 490

Abdomen – 300

Spate Intreg – 500

Spate Inferior – 300

Lombar – 180

½ Picioare – 400

Picioare – 800

Labă Picior – 90

Degete (mâini sau picioare) – 80

Genunchi – 180

Nu ratați această ofertă spectaculoasă care este oferită de Ioana Beauty Center

Adresa: Pitești, str. Gheorghe Sincai, bloc P11, sc C, vis-a-vis de Bazinul Olimpic

Tel.:0721.333.994/0734.456.829

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ACS Petrolul Hârtiești promovează în Liga a III-a

Fotbalul argeșean bifează o nouă reușită importantă. ACS Petrolul Hârtiești a obținut promovarea în Liga a III-a, după dubla de baraj disputată împotriva formației ACS Avântul Pielești, campioana județului Dolj. În manșa tur, disputată pe 20 iunie, la Hârtiești, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1, păstrând deschisă lupta pentru promovare. Returul, jucat […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: Se lucrează la terenurile de sport multifuncționale ale școlilor! Toate 7 vor fi gata până se întorc din vacanță copiii noștri!

Cristian Gentea vizitează periodic șantierele din Pitești pentru a vedea stadiul lucrărilor. Astăzi a fost la școli, acolo unde se lucrează la terenuri de sport multifuncționale. „Se lucrează la terenurile de sport multifuncționale ale școlilor! Toate 7 vor fi gata până se întorc din vacanță copiii noștri!”, transmite Cristian Gentea.

Citește mai mult...
BAC

Canicula schimbă calendarul Bacalaureatului. Elevii vor susține proba obligatorie pe 1 iulie

Canicula schimbă calendarul Bacalaureatului. Elevii vor susține proba obligatorie pe 1 iulie Valul extrem de căldură anunțat pentru sfârșitul lunii iunie determină o modificare importantă în desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, programată inițial pentru 30 iunie, se va desfășura miercuri, […]

Citește mai mult...