În comuna Coșești continuă amplul proiect cu finanțare guvernamentală privind modernizarea și extinderea alimentării cu apă a comunei

În comuna Coșești continuă amplul proiect cu finanțare guvernamentală privind modernizarea și extinderea alimentării cu apă a comunei, mai precis la montarea echipamentelor care deservesc cele șase sisteme de pompare ce compun rețeaua. O parte din echipamente au sosit deja, unele au fost montate și se efectuează probe în rețea, altele sunt în curs de instalare. „Sperăm ca, la finele anului, să finalizăm această investiție. În privința următoarei investiții în infrastructura de utilități, rețeaua de canalizare, proiect finanțat din fonduri guvernamentale, am încărcat toate documentele solicitate de finanțator în platformă, așa că așteptăm să fim chemați la Ministerul Dezvoltării, pentru semnarea contractului de finanțare, după care va avea loc licitația privind stabilirea firmei care se va ocupa de lucrări. Nu în ultimul rând, am așternut covorul asfaltic pe cele trei drumuri aflate în reabilitare: Valea Dealului (Leicești, cătunul Corbu), respectiv DC 232 Bugulani și Bugulani Deal+Vale (Petrești). La ora actuală ne ocupăm de amenajarea șanțurilor și a podețelor pe aceste tronsoane.”, a punctat edilul șef din Coșești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...