În atenția cetățenilor care nu s-au recenzat! Punct fix de recenzare la Primăria orașului Mioveni!

primaria mioveni 2

Așa cum v-am informat, Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a decis prelungirea cu o săptămână, de la 17 iulie până la 24 iulie, a perioadei de recenzare.

Cetățenii care nu s-au recenzat se pot prezenta, începând cu data de 20 iulie 2022, la noul punct fix de recezare înființat chiar la sediul Primăriei orașului Mioveni.

În paralel, va continua și procedura de recensământ la domiciliul persoanei. Astfel, până în data de 24 iulie 2022 recenzorii vor fi în teren pentru colectarea datelor, prin interviuri faţă în faţă.

Important!

Recensământul este o datorie cetățenească și este în beneficiul tuturor, iar cetățenii au obligația de a răspunde la toate întrebările din chestionar.

Prin urmare, refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete sau eronate în cadrul procesului de recenzare constituie contravenții și pot fi sancționate cu amendă între 1.000 și 3.000 lei. Amenzile sunt şi mai mari, între 1.500 lei şi 5.000 lei, pentru cei care nu permit accesul recenzorilor în locuinţă.

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0730.444.754.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...