În Anul Centenarului și al Patrimoniului cultural bugetele pentru cheltuieli materiale ale instituțiilor de cultură au fost reduse dramatic

CJ Arges

După un an în care guvernanții au raportat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, banii se pare că au devenit o reală problemă la nivelul Consiliului Județean Argeș și nu numai .

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia și tot anul acesta toate țările din Uniunea Europeană sărbătoresc Anul European al Patrimoniului Cultural.

În aceste condiții, instituțiile de cultură ar fi fost puse pe lista scurtă de priorități dacă i-ar fi păsat cuiva de identitatea noastră culturală, de marele eveniment de la 1918 sau de integritatea teritorială a țării. Nu i-a păsat nimănui din  cei care conduc destinele județului și ale țării, iar lipsa banilor nu poate fi invocată întrucât aceiași oameni care au tăiat banii pentru activitatea instituțiilor de cultură s-au bătut cu cărămida în piept că deciziile pe care le-ar fi luat ei ar fi generat cea mai mare creștere economică de la nivelul Uniunii Europene și un plus la buget de 9 miliarde de lei.

Lipsa banilor necesari susținerii activității culturale este prezentă și în Argeș, unde toate instituțiile de cultură au primit bugete pentru cheltuieli materiale  tăiate la jumătate față de anul trecut . Nu se știe pe ce baze au făcut cei de la Consiliul Județean estimări de bugete, căci realitatea îi lovește fix peste față. Muzeului Județean Argeș i-au rămas doar 2 milioane de lei pentru cheltuieli materiale, Muzeului Golești 1,7 milioane de lei, 1 milion pentru nou înființatul Centru Cultural Județean, 1 milion pentru Biblioteca Dinicu Golescu, 3 milioane pentru teatrul Alexandru Davila, 400 de mii de lei pentru Școala Populară de Artă și 800 de mii de lei pentru Vila Florica .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

FOCUL LUI SUMEDRU 2026 – TRADIȚIA CARE ADUNĂ COMUNITATEA ÎN JURUL FOCULUI!

Una dintre cele mai îndrăgite tradiții românești revine și în acest an la Mioveni! În seara de 25 octombrie 2026, locuitorii orașului sunt invitați să participe la „Focul lui Sumedru”, un obicei străvechi, transmis din generație în generație, care simbolizează purificarea, alungarea spiritelor rele și trecerea de la anotimpul cald la cel rece.  „Focurile tradiționale […]

Citește mai mult...

Întreruperea alimentării cu apă potabilă în municipiul Pitești, cartier Craiovei, în data de 21 octombrie 2026

Întreruperea alimentării cu apă potabilă în municipiul Pitești, cartier Craiovei, în data de 21 octombrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Craiovei, în ziua de miercuri 21.10.2026, între orele 9:00– 16:00, fiind afectaţi utilizatorii situați pe următoarele străzi: Gheorghe Doja, Constructorilor, Aleea Școlii Normale, Pasajul Cimitirului […]

Citește mai mult...

Se oprește apa în Pitești, cartier Craiovei, în data de 21 octombrie 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Craiovei, în ziua de miercuri 21.10.2026, între orele 9 – 16, fiind afectaţi utilizatorii situați pe următoarele străzi: Gheorghe Doja, Constructorilor, Aleea Școlii Normale, Pasajul Cimitirului Armenesc, Alexandru Vlahuță, General Marin Ionescu – parțial. „Oprirea apei este necesară în vederea execuţei […]

Citește mai mult...